Intrat în direct la FANATIK SUPERLIGA, antrenorul Rapidului s-a arătat deranjat de comparațiile cu fostul tehnician nord-irlandez. În urma discuției, Andrei Vochin a analizat la rândul său sistemele de joc folosite de Șumudică și Lennon.
Așadar, oficialul FRF susține că sistemele de joc pe care Marius Șumudică și Neil Lennon le-au utilizat la Rapid nu sunt deloc asemănătoare. Cel folosit de român este axat pe benzi și mult mai ofensiv, iar cel al nord-irlandezului se concentrează pe vârfuri și este mai defensiv.
“Eu îi dau dreptate lui Șumi. Între 3-4-3 și 3-5-2 este o mare diferență. Dacă spui că Șumudică l-a copiat pe Lennon, atunci trebuie să spui că Lennon l-a copiat pe Răzvan Lucescu în cea mai bună perioadă modernă a Rapidului.
Răzvan Lucescu a ajuns să joace sfert de finală în cupele europene folosind un sistem 3-4-3, sistem foarte ofensiv în fotbal, dar depinde și cum joci.
Rapid nu a arătat ca cea mai ofensivă echipă, pentru că a jucat 5-4-1, nu 3-4-3. Pe urmă, diferența mare se face în jocul perechilor. Pentru că în 3-4-3 este un joc pe perechi în benzi.
În acest sistem ai 2 jucători pe bandă, iar în 3-5-2 ai doar unul și ai pereche la vârfuri sau în alte zone ale terenului, dar nu pe bandă. Banda, în 3-5-2, trebuie să fie ajutată de interul de pe partea ei sau să se descurce singură.
Această schimbare de sistem, produce o schimbare la nivelul lotului. Petrila a fost folosit ca număr 10 pentru a putea juca. În acest sistem, dispare numărul 10. Diferența între cele două sisteme este ca între 4-3-3 și 4-4-2. Joc de benzi versus joc de vârfuri”, a spus Andrei Vochin la FANATIK SUPERLIGA.
În urma derby-ului de pe Arena Națională, Andrei Vochin susține că FCSB este formația care domină campionatul, având în vedere faptul că celelalte echipe își schimbă jocul în funcție de tactica “roș-albaștrilor”.
“În urma declarațiilor date de Șumudică, care pregătit jocul astfel în cât să nu piardă, și după ce am văzut în derby, în acest moment echipa dominantă din SuperLiga rămâne FCSB.
Nu FCSB schimbă partitura după adversari, ci invers. La Rapid s-a văzut că au abordat o partitură ultra ofensivă cu Farul și una defensivă cu FCSB. Rezultatul este unul echitabil în derby, chiar dacă FCSB a avut numărul mai mare de șuturi, de cornere și așa mai departe.
Dar ocaziile mai periculoase au fost cele ale Rapidului. Cea a lui N’Jie și Boupendza și cea a lui Emmers. Olaru a avut cea mai mare ocazie de partea cealaltă”, a mai spus oficialul FRF la FANATIK SUPERLIGA.