Editoriale

Andrei Vochin, analiza jucătorilor lui Dan Petrescu după CFR Cluj – Rennes 1-0: “Lupii lupului”

08.11.2019 | 00:30
Andrei Vochin analiza jucatorilor lui Dan Petrescu dupa CFR Cluj  Rennes 10 Lupii lupului
ADVERTISEMENT
  • 29,2 milioane de euro e valoarea lotului lui CFR
  • 157,4 milioane de euro e valoarea lotului lui Rennes

”Când joci cu sufletul poți să depășești talentul”, zice Cip Deac.

  • 11 milioane de euro a costat transferul definitiv al lui Niang la Rennes.
  • 10 milioane de euro sunt cheltuielile CFR-ului pentru un întreg an competițional
ADVERTISEMENT

”Spiritul, munca, organizarea și fazele fixe pot învinge diferențele de bugete. Plus norocul, fără de care nu poți câștiga în fața echipelor mult mai bune”, spune Dan Petrescu. Și acum să le luăm pe rând.

Spiritul

”Da, ăsta e lup!”. Dacă auzi asta din gura lui Dan Petrescu, e clar că jucătorul vizat e exact ceea ce-i trebuie antrenorului. Driblingul, călcâiul, rabona, elasticul, toate, adunate, nu fac în ochii tehnicianului cât o alunecare la sacrificiu făcută în minutul 90. Așa-i alege. După cât sunt dispuși să tragă pentru echipă. Dacă sunt îmbibați de spiritul acela care topește tot ce pare mai puternic. Dacă înțeleg că principala vedetă e echipa. Dacă se agață de fiecare duel. Sau, altă vorbă a lui, ”dacă își dau viața pe teren”.

ADVERTISEMENT
  • 52% – 48% a fost raportul duelurilor câștigate în CFR – Rennes, conform InStat
  • 37% – 63% a fost raportul posesiei în CFR – Rennes, conform InStat

Munca

”La mine, se știe, cine nu aleargă nu joacă”, spune, deseori, Petrescu. Omul n-are nicio problemă dacă nu-ți iese o pasă, un dribling, un șut. Cu el intri în conflict dacă nu pui osul. Nu-l impresionează cu nimic faptul că dai gol din parcare. Dacă nu ești sută la sută de la antrenamentul de refacere până la cel din dimineața meciului, dacă tai colțurile la alergări, dacă nu pui piciorul în contră, poți să fi dat duminică 10 goluri, că miercuri nu prinzi nici lista de 18.

ADVERTISEMENT
  • 6 kilometri în plus a alergat CFR față de Rennes

Organizarea

”Dacă tu ai o mașină de serie, iar adversarul una de curse, singura șansă să-l întreci e fie să-i rupi volanul, fie să-i pui zahăr în benzină”. Asta n-a spus-o Petrescu, ci un alt fan al jocului pragmatic: Jose Mourinho. Cu alte cuvinte, atunci când ai în față un adversar mult mai valoros, luat individual, atunci organizarea de joc e singura care poate răsturna situația din teren.

Dan a încercat din start să facă presing înalt, să încurce din fașă construcția francezilor. N-a prea mers, căci oaspeții pasează bine și aleargă mult. O dată trecută prima linie de apărare, ceferiștilor nu le-a rămas decât să fugă din răsputeri în spatele mingii și să se strângă ca un arici pe coama careului. Când au putut să ajungă cu toții în spatele liniei mingii nu prea au fost probleme. Dar când adversarul a ieșit repede din presing, atunci totul greul s-a așezat pe umerii celor 4 apărători. Și în mănușile lui Arlauskis.

ADVERTISEMENT
  • 7 – 18 a fost raportul șuturilor la poartă în CFR – Rennes
  • 3 – 11 a fost raportul șuturilor pe poartă în CFR – Rennes
  • 3 – 9 a fost raportul cornerelor în CFR – Rennes

Clujenii au părut că pot avea superiorități în toate zonele terenului tocmai din cauza faptului că au alergat enorm. Planul tactic a fost respectat de toți, motiv pentru care Deac și Omrani, trecuți atacanți de margine în fișa de joc, au evoluat mai degrabă fundași laterali. Camora și Peteleu pot să le dea o bere, pentru că o merită. Invers nu prea a fost cazul în acest meci, în care, ultimii, au jucat balonul în ultima treime din terenul advers de 11 ori în 97 de minute!!!

Era importantă însă blocarea jocului pe margini. Într-o parte era Raphinha, care a costat 25 de milioane de euro, în cealaltă Niang, pentru care francezii au scos alte 11 milioane din buzunar. În total, bugetul CFR-ului pe vreo 4 ani!!! Prin dispunerea în acest 4-5-1, Petrescu a putut să mai stăvilească un pic din verva și talentul acestor fotbaliști cu ”F” mare. Pentru ca în centru, trioul de purisani, Culio, Djokovici, Bordeianu (iar în final Hoban) să se lupte ca la Verdun într-un 3 la 3 cu Del Castillo, Bourigeaud și Grenier.

Faza de posesie n-a fost complicată. Pentru că s-a prins că nu poate ieși din presingul puștilor din Hexagon, Petrescu a comandat ceea ce iubește cel mai mult: pasa lungă și câștigarea mingei ”a doua”. Din care reies acele dueluri, pe care ai lui pot să le controleze mai bine decât jocul de posesie.

Fazele fixe

Specialitatea casei. Petrescu le visează. Cred că dacă s-ar interzice prin regulament, ar fi dispus să-și schimbe meseria. Toate marile lui victorii, unele ducând la trofee, au venit din aceste momente ale jocului. Le studiază, inovează, le antrenează. Niciodată nu par la fel. Pe la Urziceni propunea, la un moment dat, scenete. Cu Pădurețu și Apostol făcându-se că se ceartă pentru balon, iar unul dintre ei, jucând rolul nervosului, plecând de la locul faptei, pentru a se întoarce imediat pe furiș ca să bată repede pe fondul adormirii adversarului.

Aseară, n-a avut multe astfel de momente. Trei lovituri libere laterale și  trei cornere. Din ele însă, trupa lui și-a confecționat singurele două ocazii mari. Una fiind golul! ”Așa am bătut toată dimineața, la colțul scurt”, a spus Deac după meci. Petrescu studiase adversarul și văzuse că, apărându-se în zonă, acolo prezintă fisuri: la prima bară. Iar Cip a pus mingea excat acolo, de unde Rondon a adus golul victoriei.

Norocul

Despre el am scris și la meciul tur, și la Glasgow, și cu Sevilla și oriunde Petrsecu a întâlnit un adversar mult mai valoros. Steaua lui norocoasă, destinul, zodia, ”Pisică” sau eu mai știu cine îl apără și-l binecuvântează. Sau îi dau un portar ca Arlauskis, în formă maximă nu cu Astra, la mijlocul campionatului, ci cu Rennes, la ceas de calificare și când se joacă pentru o juma de milion de euro. Sorin Cârțu zicea pe vremuri că ”dacă vrei să te apuci de antrenorat și nu ai norocul lui nea Imi Ienei poți să te lași”. De acum cred că trebuie inventată o zicere și despre Petrescu. Ce face el acum cu lotul CFR-ului  valorează cât o Cupa Campionilor. Că n-am văzut pe acolo niciun Lăcătuș sau Pițurcă, niciun Hagi sau Stoica, niciun Boloni sau Belodedici.

Așa că, Jos pălăria, lupule!

  • 3-8 a fost raportul ocaziilor în CFR – Rennes

Cei mai buni jucători de la CFR conform Index InStat

  1. Giedrius ARLAUSKIS – 395 Index INSTAT

A avut nu mai puțin de 6 intervenții salvatoare. A scos de la vinclu, de sub bară, de la rădăcina barei, cu mâna, dar și cu piciorul. Din 18 acțiuni în defensivă a rezolvat 18. Fără greșeală!

  1. Ciprian DEAC – 301 Index InStat

Are meritul de a fi furnizat centrarea din care Rondon a marcat singurul gol al meciului. În afară de asta a câștigat 55% din dueluri și a avut un procentaj de 83% pase corecte. În defensivă a pierdut doar două dueluri tot meciul.

  1. Emanuel CULIO – 297 Index InStat

A rezistat excelent în duelurile unu la unu, câștigând două din trei. Experienâa l-a ajutat să fragmenteze jocul în momente chei, reușind să scoată nu mai ăuțin de 6 lovituri libere. Și-a trecut în cont una din cele 3 ocazii ale clujenilor, când șutul său de la 25 de metri a fost scos cu greu de portarul Salin.

ADVERTISEMENT