ADVERTISEMENT
Sport

Andrei Vochin, despre debutul Macedoniei de Nord şi al Ucrainei la EURO 2020: “Marii jucători ai echipelor mici”

13 iunie e predestinată a ne fi zi istorică. Dar, mai degrabă, cu conotații triste.
Autor: Andrei Vochin | 14.06.2021 | 12:05
Andrei Vochin, despre debutul Macedoniei de Nord şi al Ucrainei la EURO 2020:
Andrei Vochin, analiza meciurilor din Grupa C de la EURO 2020: "Marii jucători ai echipelor mici" (sursă foto: sportpictures.eu)

În 1990 a fost Mineriada, iar imaginile cu Bucureștiul cotropit de hoarde umane puse să facă ordine cu barda au înconjurat lumea. Era perioada când făceam naveta între Piața Universității, unde cântam cu Sterian și Pațurcă, și calea Șerban Vodă, acasă la mine, unde urmăream meciurile de la Mondialul Italian. România era pe buzele tuturor, nu doar pentru că aveam echipă la turneul final, ci și pentru că ne luptam pe toate fronturile cu ”marele prieten sovietic”, pe care-l spulberam la fotbal (2-0 cu URSS în primul joc de la CM) și de care încercam să ne desprindem politic.

ADVERTISEMENT

Bine la administrație, praf la fotbal

Ieri, la fix 31 de ani, Bucureștiul a intrat pe harta selectă a orașelor ce găzduiesc meciuri la Campionatul European, grație unui efort de lobby European și a unei voințe administrative de a crea infrastructura necesară unui asemenea eveniment. Motiv de mîndrie, înăbușit însă în nefericirea de a nu fi prezenți și cu echipa națională. Despărțirea lumilor ne-a adus o libertate, pe care, din păcate, nu am știut s-o gestionăm. Sportul, pilon de bază al politicilor comuniste, domeniu strategic al luptei pentru întîietate dintre Est și Vest, a fost lăsat de izbeliște, iar rezultatele le vedem acum.

Estul slăbit de lipsa strategiei

Fără o strategie coerentă și aplicată de la nivel de stat, sportul, în general, și fotbalul, în special, au luat-o vertiginos la vale, nu doar la noi, ci în majoritatea statelor de dincoace de Cortina de Fier. Șocul a fost uriaș. URSS, Iugoslavia, Cehoslovacia, campioane sau vicecampioane europene s-au spart în națiuni mici. Fiecare dintre ele, s-au reorganizat cum au știut și cum au putut, însă forța lor a scăzut considerabil. România s-a amestecat cu ele, iar rezultatul final a fost acela că prezențele constante la turneele finale ale statelor mari de odinioară au fost înlocuite cu apariții alternative ale ”bucățelelor”. Macedonia, Croația și Serbia sunt azi reprezentantele Iugoslaviei. Rusia și Ucraina sunt părțile fostei URSS. Cehia și Slovacia s-au calificat împreună.

ADVERTISEMENT

România a rămas, din fericire întreagă, dar n-a prins bilete la ea acasă. Dincolo de interesul general pentru fotbal (sau, poate, în strînsă corelație cu acesta), prezența sau absența unei echipe de la un turneu final ține de fondul de jucători existent la momentul calificărilor. În Vest, producția de jucători e industrială. În Est, din cauza deficitului educațional, ea e sinusoidală, iar produsele de excepție sunt destinate în totalitate exportului.

Bucureștiul a primit două din aceste selecționate: Macedonia și Ucraina. Două echipe care au ajuns la turneul final pentru că au nimerit în aceste generații câțiva jucători peste media internațională. Așa cum și noi ne-am calificat în 2008, având în primii ”11” fotbaliști precum Mutu sau Chivu. Când nu i-am mai avut am stat acasă.

ADVERTISEMENT

Diamantul Macedoniei: Ezgian Alioski

Macedonia a bifat premiera istorică a calificării pe de o parte pentru că a avut șansa unui nou format și a câștigat Divizia a patra din Liga Națiunilor, dar și pentru că are în componență câțiva jucători care au făcut ceva notabil în Vest. Pandev, chiar dacă bătrân, arată că nu întâmplător a luat Liga Campionilor cu Inter. Iar alături de el găsim jucători în primele campionate europene.

Din înaltul tribunei Arenei Naționale, omul care a părut că trage Macedonia după el în duelul cu Austria a fost Ezgian Alioski. Îl știam de la confruntarea cu noi. (Apropo, în meciuri oficiale, Romînia a bătut în ultimul an și Macedonia, și Austria, ambele cu 3-2). Un tip micuț, plin de energie, vocal, cu un travaliu imens, stângaci pur, jucător de bandă.

ADVERTISEMENT

Ca nivel la echipa de club, el e liderul macedonenilor. A ajuns la 29 de ani să fie om de bază al lui Bielsa, la Leeds, în Premier League. Că poartă acolo tricoul cu numărul 10 spune multe despre calitatea lui de lider. La națională a prins doar ”8”-ul, dar e explicabil, cât timp decar e marele Goran.

Cu acest background puternic, Alioski și-a asumat rolul ”masculuilui alfa”. A încercat să facă tot ce ține de el pentru a învinge Austria. A alergat enorm, a făcut toată banda, a fost jucătorul cel mai implicat în joc. S-a luat la harță cu adversarii, i-a promis o bătaie la vestiare lui Arnautovici, a încasat un galben și a fost la un pas să plece mai devreme la cabine.

ADVERTISEMENT
  • 69 de baloane a jucat Aljoski contra Austriei. Următorul macedonean în acest top a fost Ristovski, cu doar 42!!!

Sub această presiune psihică a faptului că joacă la cel mai înalt nivel și din dorința de a suplini și lipsa de valoare a majorității colegilor, Alioski a greșit grav la primul gol, când l-a pierdut din marcaj pe Lainer.

ADVERTISEMENT

Perla Ucrainei: Oleksandr Zinchenko

Situația s-a repetat cumva la meciul de seară de la Amsterdam. Ucraina are o cu totul altă tradiție fotbalistică față de Macedonia, a creat în decursul istoriei jucători uriași, 3 Baloane de Aur (Blohin, Belanov și actualul selecționer Șevcenko), are două Academii de top, Dinamo Kiev și Șahtior. Dar, jucătorii lor de acum nu mai sunt la același nivel ca odinioară. Cel mai sus a ajuns, oarecum surpinzător, Oleksandr Zinchenko (24 ani).

Acum trei săptîmâni a jucat finala Champions League cu Man City. E favoritul lui Pep Guardiola, cel care l-a cultivat și l-a propulsat în primul ”11” al ”cetățenilor”. Marea găselniță și, ținând cont de suma de transfer (doar 2 milioane de euro), cel mai bun raport calitate-preț dintr-un lot pentru care o cumpărătură de 30 de milioane a devenit o banalitate.

Sosit cu această aură la ”națională”, Zincenko a clacat și el contra Olandei. Așteptările au fost înșelate. A vrut mult, dar a reușit puțin. Și e răspunzător de golul decisiv primit în final, când Denzel Dumfries a sărit de lângă el ca și cum n-ar fi fost pe acolo.

  • 261 a fost indexul InStat al lui Zinchenko, al doilea cel mai slab din echipă după fundașul Matvienko

Stanciu, aceeași poveste

Ceea ce li s-a întâmplat celor doi mă duce cu gândul la Nicu Stanciu al nostru. Și el, și ei sunt oameni de bază în angrenajele echipelor lor de club. Evoluează la un nivel înalt, o fac bine și generează așteptări când vin la echipele naționale. Lumea speră ca și aici rezultatele să le fie cam ca la cluburi. Uitând însă că la club ei sunt doar rotițe ale unui mecanism format din multe alte piese de mare calitate.

Sub această presiune mediatică și fără a avea alături o echipă puternică, jucătorii de tipul acesta ajung să acumuleze frustrări. Încearcă să facă mai mult decât pot, își atribuie roluri suplimentare (Zinchenko a jucat aseară inter stânga, în vreme ce la City e doar fundaș stânga) și sfârșesc greșind grav, cu efect negativ pe tabela de marcaj.

Acum 31 de ani, Steaua, Dinamo Kiev sau Steaua Roșie Belgrad câștigau cupe europene, deoarece creau jucători de top pe bandă rulantă. Dar nu-și puteau imagina că vor putea juca vreun European pe propriul teren. Acum, după 31 de ani, suntem mândri că putem să organizăm un turneu final, de neînchpuit pe vremea cealaltă, dar nu mai avem echipe. Ci doar, rari ca macii pe un teren viran, câte un mare jucător. Pe care-l chinuim în companii mici.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Fanatik
  • Nr. 724: 40 de pagini + Poster. Doar 10 lei!
  • Super-Poster cu programul complet al sezonului regulat din Liga 1