Vladislav Blănuță e doar ultimul nume de pe o listă care crește în tăcere. Tânărul atacant crescut în Republica Moldova, dar trecut pe la Regal Sport, Pescara, FCU Craiova și U Cluj, riscă să piardă un transfer important la Dinamo Kiev nu din cauza unei accidentări sau a unei evoluții slabe, ci din cauza unor postări vechi, cu tentă pro-rusă. Reacția fanilor ucraineni a fost fermă: nu poți purta tricoul nostru dacă ai părut că susții agresorul. În vremuri în care războaiele nu se mai poartă doar cu armele, ci și cu imaginea, fiecare cuvânt public contează. Și în cazul unui sportiv, fiecare cuvânt e public.
Ce nu s-a înțeles încă în România – și nici în multe alte țări cu fotbal „balcanic” – e că social media nu e un jurnal personal. Nu e nici măcar un loc de joacă pentru adolescenți. Pentru un sportiv, e o extensie a CV-ului. Iar dacă ești aproape să-ți treci în CV un transfer la Steaua, dar internetul arată poze cu tine în tricoul lui Dinamo, cu „câine până la moarte” scris la 9 ani, atunci ai o problemă. Nu doar de imagine, ci una care poate deveni financiară. Sau chiar de carieră.
Sistemul nostru de formare a sportivilor – de la copii și juniori până la seniori – a rămas cantonat în ideea că fotbalistul trebuie să dea bine pe teren. Restul vine de la sine. Dar nu mai trăim vremuri în care doar „terenul vorbește”. Acum, rețelele sociale vorbesc înaintea ta. Iar uneori, în locul tău. Cu voce tare. Cu ecou. Și cu screenshot.
În Vest, cluburile serioase au de ani de zile cursuri de media training. Îi învață pe jucători cum să răspundă la întrebări incomode, cum să evite capcanele presei, dar și cum să-și gestioneze conturile de social media. La noi, puștii cresc cu ideea că postările nu contează, că Facebook e loc de caterincă, iar Instagram e pentru like-uri și filtre.
Blănuță nu a fost educat în acest sens. A crescut probabil într-un mediu în care rețelele sociale erau privite ca o anexă a vieții private, nu ca o unealtă de carieră. Iar cluburile care l-au format nu pare să fi avut vreo grijă în direcția asta. Poate pentru că nici alți colegi nu au fost îndrumați. Dar aici nu mai vorbim doar de imagine, ci de bani.
Dacă transferul la Dinamo Kiev cade din cauza acelor postări, FCU Craiova poate pierde o sumă importantă. Suficient de mare cât să conteze într-un buget anual. Și pierderea e nu doar sportivă, ci managerială. Pentru că ne întoarcem la întrebarea simplă: cine are grijă de educația media a tinerilor fotbaliști?
Trebuie spus răspicat: social media ar fi trebuit să fie materie obligatorie măcar în liceele cu profil sportiv. Iar la centrele de copii și juniori să existe sesiuni regulate în care sportivilor să li se explice clar: internetul nu uită, internetul nu iartă. Dacă la 10 ani pui o poză în care spui că urăști Rapidul, la 22 va apărea exact în ziua în care ești aproape să semnezi cu ei. Iar dacă glumești pe seama unui conflict geopolitic, s-ar putea să te coste încrederea unui club care trăiește acel conflict pe viu. Și să devii țintă vie!
Sportivii sunt, vrem-nu vrem, modele. Și orice greșeală de comunicare nu mai e o simplă gafă, ci o amenințare la adresa carierei. De aceea, nu doar cluburile trebuie să-i educe. Ci și familiile, antrenorii, profesorii. Un copil de 9 ani nu are discernământul să înțeleagă ce poate însemna o poză peste 10 ani. Dar un adult din jurul lui ar trebui să-l aibă.
Nu e o vină că la 9 ani ești microbist și visezi să fii „câine” sau „leu”. E frumos. Dar e o mare greșeală să nu ți se spună că, mai târziu, tot ce ai scris sau ai postat poate fi citit cu totul altfel. Și te poate costa. Uneori o șansă, alteori un salariu, iar în cazuri grave, o carieră.
Vrem fotbaliști maturi? Atunci hai să-i formăm ca atare. Nu doar fizic, nu doar tactic. Ci și digital. Altfel, vom mai avea mulți Blănuță. Și multe cluburi care pierd bani pentru că au crescut jucători buni, dar nepregătiți pentru lumea în care trăim.