Sport

Andrei Vochin compară Cehia, surpriza EURO 2020, cu România: “Ce are ea și nu am eu?”

Cehia a izbutit, duminică seară, prima mare surpriză a turneului: a eliminat Olanda după un 2-0, conturat mai ales în contextul în care formația batavă rămâsese în inferioritate numerică. Chiar și așa, performanța rămâne. Pentru că diferența de cote fotbalistice între jucătorii celor două echipe e uriașă.
28.06.2021 | 13:34
Andrei Vochin compara Cehia surpriza EURO 2020 cu Romania Ce are ea si nu am eu
ADVERTISEMENT

”Optimea” de ieri nu a fost o excepție în parcursul Cehiei de pînă acum. S-a califcat după numai două etape practic, dicntr-o grupă extrem de dificilă, învingând Scoția la ea acasă și remizând cu vicecampioana mondială, Croația. Iar meciul pierdut cu Anglia, pe Wembley (0-1), n-a fost deloc rău.

Vedem, constatăm, dar nu putem să replicăm

Ce are ea și nu am eu? Ca să răspundem la această întrebare nu cred că e suficient s-o consultăm pe Delia. Am putea analiza și singuri.

ADVERTISEMENT

Pentru noi, Cehia e o cunoștință veche. Nu doar prin prisma faptului că, la nivel de club, echipele noastre au întâlnit Slavia Praga sau Viktoria Plzen, trupe la care încă joacă sau pe la care au trecut o sumedenie de fotbaliști prezenți acum la Euro. Și nu neapărat pentru că, urmărindu-l pe Nicu Stanciu prin grupele și fazele finale ale competițiilor europene, i-am văzut inevitabil și pe colegii lui. Aceiași tipi puternici, deciși, agresivi și extrem de disciplinați tactic.

Secretul? Juniorii

De Cehia ar trebui să ne amintim întâmplări de acum 10 ani. În 2011, am organizat la noi turneul final al Campionatului European Under 19. Și am jucat meciul de dubut chiar împotriva lor. Ne-au bătut. Noi am terminat grupa pe ultimul loc, ei au ajuns până în finala acelei competiții, pe care au pierdut-o dramatic, după prelungiri, în fața Spaniei lui Morata, Carvajal, Sarabia sau Deulofeu.

ADVERTISEMENT

O analiză făcută pe acel turneu final putea explica de ce ei au arătat așa bine, iar noi deplorabil. Și putea să ne arate ce se va întâmpla peste timp cu cele două selecționate.

Ei la Europene, noi la ”Survior”

Cehii jucaseră de 4 ori mai multe minute în plus în Liga 1 decât jucătorii noștri. Ei aveau în plus 85 de meciuri în picioare față de jucătorii români

ADVERTISEMENT

De fapt, 11 din cei 18 jucători cehi convocați aveau deja meciuri în Liga 1. La noi, erau numai 4:

  • Stanciu (5 jocuri la Unirea Alba Iulia)
  • Roman (8 jocuri La U Craiova)
  • Gugu (9 jocuri La U Craiova)
  • Chitoșcă (1 meci la Ceahlăul)
ADVERTISEMENT

Rezultatul în viitorul apropiat a fost că în prima reprezentativă a Cehiei au ajuns să evolueze 8 din cei 11 titulari ai finalei de atunci cu Spania. Iar din lotul de 18 jucători, 9 au jucat pentru prima lor selecționată. La noi au ajuns doar doi: Stanciu și Benzar. Bine, și Chitoșcă, dar în echipa națională de ”Survivor”. ?

Mai mult decât atât, din lotul nostru de atunci, 6 din 18 jucători (33%) deja s-au lăsat de fotbal. Iar 4 din 18 jucători (22%) n-au ajuns să joace vreodată în Liga 1. Adică mai mult de jumătate din lot, n-au făcut pasul următor, spre performață așa cum s-a întâmplat la cehi.

Astăzi, din generația jucătorilor născuți 1992 și 1993, în lotul proaspetei sfertfinaliste europene se regăsesc fundașii laterali Coufal și Kaderabak, stoperul Brabec și portarul Koubek.

  • 607 milioane de euro e cota lotului Țărilor de Jos, față de numai 186 cât valorează Cehia, conform transfermarkt

Cehia: prezențe consistente și constante la turnee de juniori și tineret

Noi nu ne-am mai calificat la turnee finale de U19. De atunci, ei au mai fost de 3 ori, o dată pentru că au obținut găzduirea. Iar acele generații au continuat, calificându-se și la turnee finale de tineret U21. De exemplu, generația 95-96, a lui Schick, Socek sau Jankto a fost la Euro 2017. La fel ca mai înainte, generația 1989, a fenomenalului portar Veclik și a funadașului central Celutska.

M-am bucurat tare că această performanță a Cehiei a venit la doar câteva ore după ce Comitetul Executiv al FRF a dat un set de măsuri pentru accelerarea dezvoltării segmentului de copii și juniori. Și a păstrat Regula U21. Grației ei, România a început să revină la turneele finale Under 21. Jucătorii, forțați să joace în Liga 1, au arătat că nivelul competiției îi ajută să crească mult mai bine și mai repede. Cehii au făcut-o fără nicio impunere. Din conștientizarea faptului că dacă stai cu mâinile încrucișate și populezi campionatul cu jucători maturi, străini și purtători de comision, nu vei ajunge niciodată să ai echipe naționale puternice. O judecată cât se poate de logică, rațională.

Noi nu suntem la acest turneui final și pentru că nu am înțeles din timp, de atunci din 2011, de exemplu, unde și cum trebuie să investim. Pentru că dacă o făceam, acum eram la un alt nivel de reprezentare, iar Federația nu mai era nevoită să dea astfel de reguli.

Prin impunere, amenințați cu tribunalul, administratorii fotbalului românesc au putut să ajute naționala de tineret să se califice, pentru prima oară după 21 de ani, la un european de tineret (2019), pentru prima oară la Olimpiadă după 57 de ani și pentru prima oară în istorie la două turnee finale consecutive (2019, 2021). Și, în plus, a obținut găzduirea Euro 2023.

La tineret am oprit căderea. Când ne vom bucura la seniori?

Așa cum Cehia a creat, printr-un lung șir de calificări la turnee finale de juniori sau tineret, generațiile jucătorilor născuți în 92-93 (Cofal, Kaderabek, Brabec, Koubek, Holes, Krmencik, Vydra, Pesek, Mandous), în 95-96 (Soucek, Schick, Jankto) sau 89-90 (Veclik, Celustka), așa și noi, prin aceste calificări, deocamdată doar la tineret (generațiile 96-97 și 98-99, plus 2000 la Euro 2023 pe care-l vom găzdui), putem spera să avem un viitor. Cu câteva condiții însă:

  1. Să avem calificări constante și la turnee finale europene de juniori mari, Unde nu ne-am mai calificat de peste un deceniu (Generația 1999 a lui Adrian Boingiu a fost cel mai aproape, la câteva minute în drama cu Ucraina de la Ploiești)
  2. Jucătorii ieșiți din juniorat să joace în străinătate (nu doar să fie legitimați) în primele 5-6 campionate europene
  3. Jucătorii care rămân în țară să-și ducă echipele în grupele Champions sau Europa League

Un selecționer cu mare experiență

Și mai e ceva. Alături de un lot de jucători obișnuiți cu turneele finale de juniori și de tineret, Cehia are pe bancă și un selecționer foarte bun. Un om care a făcut o selecție rațională, a ales cu grijă primul 11 și l-a modificat rar în cele 4 meciuri. Dispunere 4-5-1, în care singura schimbare, funcție de adversar, o vedem la triunghiul de la mijlocul terenului. Când cu vârful în sus (4-2-3-1), când cu vârful în jos (4-3-3).

Jaroslav Silhavy, căci despre el e vorba, are 59 de ani, antrenează de peste două decenii, a câștigat două campionate în Cehia și are la activ peste 350 de meciuri la profesioniști. Că vorbim de Cehoslovacia sau de Cehia, el continuă o tradiție a federației de la Praga din care a rezultat că marile performanțe au fost obținute cu antrenori experimentați pe bancă. Așa cum se observă și în tabelul de mai jos în care găsiți vârtsa selecționerilor lor la momentul turneelor finale încununate cu clasări pe podium:

  • Vaclav Jezek (53 de ani) – Campion Euro 1976
  • Dusan Uhrin Sr. (53 de ani) – Vicecampion Euro 1996
  • Karel Bruckner (65 de ani) – Semifinalist Euro 2004
ADVERTISEMENT
Tags: