Cupa României își respectă, de regulă, regula nescrisă: învingătorul ia totul. De data asta, trofeul își va aștepta câștigătoarea pe 13 mai, la Sibiu, între Universitatea Craiova și Universitatea Cluj. Dar, dincolo de calificare, semifinala cu Dinamo București a lăsat o impresie care nu ține cont de rezultat. Pentru că, uneori, meciurile nu se câștigă doar pe tabelă. Se câștigă și pe bancă.
Cu un lot inferior valoric, cu un prim „11” estimat la minus 25% față de adversar, Zeljko Kopic a fost obligat să antreneze din mers. Nu din teorie, nu din planul inițial, ci din realitatea care i-a explodat în față. Minutul 10: Mărginean se accidentează. Minutul 32: Opruț iese și el. Două lovituri care, pentru mulți, ar fi însemnat pierderea controlului. Pentru Kopic, au fost începutul adaptării. Armstrong intră, Soro coboară în centru, apoi Țicu apare într-un context în care lipsa ritmului era vizibilă. Craiova simte momentul, iar Mora începe să dicteze jocul. Și atunci vine diferența.
La pauză, Kopic schimbă nu doar jucători, ci sensul jocului. Îl scoate pe Musi, îl introduce pe Duțu și redesenează echipa: de la 4-3-3 la 5-3-2. Pușcaș și Armstrong blochează construcția în trei a oltenilor, mijlocul rămâne compact, iar banda stângă este protejată prin micșorarea spațiilor.
Meciul se liniștește. Diferența de valoare dispare. Dinamo nu mai supraviețuiește, ci începe să creadă. Momentul vine în prelungiri, dintr-o fază fixă. Boateng câștigă un duel cu trei adversari și marchează. E golul care părea să valideze tot ce construise Kopic din bucăți. Dar fotbalul nu este niciodată doar despre plan.
Adrian Rus egalează cu acea forță liniștită a jucătorilor care nu cer mult, dar dau tot. Un fotbalist care, poate, nu a fost valorizat cât ar fi meritat, dar care a rămas constant în ceea ce contează: spirit, curaj, prezență. Apoi, la penalty-uri, intervine diferența fină. Laurențiu Popescu, format și susținut de unul dintre cei mai buni antrenori de portari din SuperLigă, Daniel Tudor, face pasul în față. În timp ce Epassy confirmă un sezon oscilant, Popescu aduce siguranța care decide.
Craiova merge în finală. Dinamo rămâne cu regretul. Dar, la nivelul băncilor tehnice, povestea e alta. Kopic a câștigat meciul antrenorilor. A adaptat, a riscat, a corectat, a construit. Coelho a rămas în tipar. Schimbări post pe post, fără intervenții reale în mecanismul jocului. Iar calificarea a venit mai degrabă din inspirația jucătorilor decât din deciziile de pe margine.
Pentru că, uneori, antrenorul te ține în joc. Alteori, jucătorii te salvează Semifinala aceasta a avut un câștigător. Dar a avut și o lecție. Că, dincolo de rezultat, există momente în care fotbalul îți arată cine a gândit mai bine jocul. Iar aici, în ciuda amărăciunii înfrângerii, Kopic e cel în fața căruia să-ți ridici pălăria.