Andrei Vochin, despre surprizele Mondialului din Qatar: „Banii vorbesc, dar mai și tac”

Acum câteva zile eram tentat să pun Mondialul pe hold și să aștept „sferturile”. Chiar dacă surprizele au apărut pe ici, pe colo, culmea fiind atinsă de memorabilele și, în același timp, injustele victorii ale Arabiei Saudite și Japoniei în fața Argentinei și Germaniei, albia adâncă a valorii mi-a părut să ducă fluxul calificărilor în „optimi” spre aceeași mare a favoriților. Și sud-americanii, și nemții au făcut ce-au făcut și au revenit în grafic, primii câștigându-și grupa, iar ceilalți revenind la mâna lor pentru decisivul din seara asta cu Costa Rica.

Andrei Vochin, despre spectaculoasa calificare a Australiei în optimile CM din Qatar: „Banii vorbesc, dar mai și tac”

Într-un fel sau altul, până acum, lucrurile s-au aranjat pe bază de cifre. Acelea care au transformat jocul într-un business, care au concentrat valorile doar în anumite părți de lume, raiurile bogate și cosmopolite din TOP 5 campionate europene. Fotbalul de echipă națională a început, tot mai mult, să semene cu o Regulă de 3 simplă, în care necunoscuta se află simplu dacă știi unde joacă jucătorii convocați și cam care e cota lor de piață.

Excepția de la această regulă a venit tocmai de la capătul lumii. Australia este prima echipă, din cele 4 grupe care și-au încheiat disputele, ce reușește să-și depășească statutul și condiția și să meargă în „optimi”. Creditată cu șansa a patra într-o grupă cu Franța, Danemarca și Tunisia, trupa de la Antipozi a terminat a doua, după ce a dat la o parte două ”naționale” mult mai bine cotate.

• 37,3 milioane de euro este valoarea totală a lotului Australiei conform transfermarkt. Cam la jumătatea Tunisiei și de 10 ori sub Danemarca

Digi24.ro

O femeie a găsit o poșetă în care erau acte, bani și telefoane lângă gara din Arad. A luat-o și acum e reținută

„Cangurii” vin de departe. Nu doar fizic, ci și competițional. Au fost ultimii care au primit acceptul de a participa la marele bal mondial și asta abia după ce au trecut de două play-off-uri la interval de 4 zile. Întâi, Australia a eliminat echipa Emiratelor Arabe, pe care a învins-o cu 2-1, apoi a rezistat în finala cu Peru, 0-0, și a tras biletul câștigător la loteria penaltyurilor.

Australia nu are nimic, nimic, nimic… Dar repetă performanța de la Mondialul din Germania 2006

Apoi, aici la turneul final, australienii au dat semne de putere. Au deschis scorul contra campioanei lumii, Franța, și au arătat vreo jumătate de oră că pot fi o nucă tare atunci când vor trece de la marțieni la pământeni. Următoarele două jocuri, cu Tunisia și Danemarca, au confirmat bănuiala. Australia s-a organizat în primul rînd pentru a nu primi gol, așa cum au reușit și la barajul cu Peru, și și-au dus la capăt planul. Mai mult decât atât, au izbutit, pe contraatac, să planteze câte un cactus în tot acest deșert australian de supervalori, plantă simpatică, dar al naibii de eficientă când e vorba despre autoapărare.

Două victorii cu 1-0 au însemnat reeditarea performanței din 2006, când Australia ieșea dintr-o grupă cu Brazilia, Croația și Japonia, iar în „optimi” chinuia Italia, în fața căreia avea să cedeze abia în al 5-lea minut de prelungire și doar cu un penalty dubios acordat și transformat de Totti.

Atunci, în Germania, Australia avea însă niște jucători. Harry Kewell era câștigător de Champions League cu Liverpool, Mark Schwartzer apăra în finala aceea de Cupa UEFA interzisă de Middlesbrough Stelei, Tim Cahill era vedeta lui Everton, iar Mark Viduka dădea goluri cu nemiluita în Premier League, după ce fusese golgeterul Scoției cu Celtic. Asta ca să-mi caut în memorie doar câteva nume.

Digisport.ro

FOTO Gest golănesc, fără precedent, al unui luptător către fata din ring! Ce a urmat depăștește orice imaginație

Astăzi, Australia nu are niciun jucător care să apară în UCL, nicun jucător în Premier League și un singur om în Top 5 campionate europene, mijlocașul Ajdin Hrustic, de la Hellas Verona, ultima clasată în Serie A. Cum ar zice bancul, nu are nimic, nimic, nimic. Și, chiar așa, uite că și-a prelungit șederea la Doha cu încă o săptămână, eliminând în luptă dreaptă Danemarca lui Christiansen de la Barcelona, Eriksen de la Manchester United, Kjaer de la Milan, Maehle de la Atalanta, Braithwaite de la Espanyol, Dolberg de la Sevilla sau Hojbjerg de la Tottenham.

Graham Arnold, selecționerul care a pus Australia în fața propriei familii

”Să jucăm fiecare minge ca și cum ar fi ultima din viața noastră.”

Acesta este motto-ul pe care selecționerul Graham Arnold l-a afișat în vestiarul australian de când a preluat naționala. Iar această stare de spirit poate fi explicația pentru modul în care „Cangurii” au făcut banii să nu mai aibă ultimul cuvânt. Omul are părul alb, e hârșâit prin meserie, vine dintre ei, căci odinioară era golgeter prin prima lor ligă, și a prins experiența succesului chiar în 2006, atunci când făcea parte din staff-ul condus de Guus Hiddink.

Succesul de azi al Australiei se leagă strâns de mâna de fier a bărbatului de 59 de ani. Deciziile lui, dificile și decisive, i-au acordat, în timp, acest statut de mascul-alfa al vestiarului. Printre ele, de remarcat sunt două.

Prima a luat-o înaintea penalty-urilor de departajare din barajul cu Peru de astă-vară. Portarul titular, Matthew Ryan, căpitanul și liderul echipei, a fost chemat pe bancă în minutul 120, iar în locul lui a fost introdus Andrew Redmayne, văzut de Arnold și de echipa lui de cecetători drept specialist în apărarea penalty-urilor. Faptele l-au confirmat, iar Redmayne a devenit erou, parând ultima lovitură de la 11 metri și ducând Australia la acest turneu final.

A doua decizie, poate și mai dificilă, a luat-o cu două săptâmâni înaintea Mondialului, când a anunțat lotul de 26. Printre cei lăsați acasă și un anume Trent Sainsbury, fundaș central de 30 de ani, cu 61 de selecții și 4 goluri pentru ”Sooceroos”. Om de bază în preliminarii, cu 14 partide jucate din 18, titular indiscutabil la Mondialul din urmă cu 4 ani. Amănuntul care decupează raționalul de emoțional e acela că Trent e ginerele selecționerului, soțul uneia dintre cele 3 fiice ale sale, Elissa, și tatăl a doi dintre nepoții săi. „Evident că a fost o decizie grea, dar Trent nu a mai jucat de câteva săptămâni bune, iar ceilalți 4 concurenți pe post stau mult mai bine la acest capitol”.

Când ai puterea să faci așa ceva, înseamnă că ai pus Australia în fața propriei familii. Asta ar trebui să dea de gândit celor care proclamă pe la interviurile de final de meci că joacă în primul rînd pentru ei și pentru familiile lor. Inclusv la echipa națională.

Miercuri-noapte, la Sydney, Melbourne sau Adelaide, zeci de mii de oameni au ieșit pe stradă pentru a sărbători ieșirea miraculoasă din grupe a unei echipe cotate cu ultima șansă. Singura selecționată, până acum, care a făcut banii să tacă.