Uneori, în fotbal, scandalurile vin la momentul perfect. Nu pentru echipă, ci pentru cei care trebuie să dea explicații. Povestea Rădoi – Baiaram, cu tot cu reacțiile, replicile și subtitrările de WhatsApp, a apărut exact când trebuia. Adică atunci când Universitatea Craiova avea nevoie disperată de o perdea de fum care să mute atenția dinspre teren spre vestiar. Pentru că, dacă ne uităm doar la fotbal, nu la cuvinte, tabloul e greu de privit fără să ridici din sprâncene.
Înainte de meciul cu Noah, Craiova pornea cu toate avantajele posibile. Un prim ”11” evaluat de transfermarkt la 12,4 milioane de euro, aproape dublu dublu față de adversar (7,35 milioane de euro). Stadion plin, teren propriu, entuziasm de play-off european. Pe hârtie, diferența trebuia să se vadă.
Pe teren însă, cifrele spun o poveste rușinoasă pentru pretențiile unei echipe care vrea să reînvie vremurile de altădată: 6 șuturi la 16, un xG de 0,65 față de 1,37 al armenilor și un portar, Isenko, desemnat omul meciului. Adică exact ceea ce nu vrei să fie într-un meci pe care trebuia să-l controlezi de la prima până la ultima pasă.
Cum justifici așa ceva? Greu. Mai ales când nu poți da vina nici pe arbitraj, nici pe ghinion, nici pe accidentări. Atunci apare, aproape providențial, scandalul. Baiaram e supărat, Rădoi e iritat, presa se aprinde, rețelele sociale explodează. Și, dintr-odată, nu se mai vorbește despre xG, ci despre ego. Nu se mai analizează pressingul slab, ci tonul ridicat.
Nu se mai discută despre ritm și idei de joc, ci despre „relația tensionată dintre antrenor și jucători”. Perfect. Pentru că în zgomotul ăsta, realitatea se estompează. O pătură perfecta peste Realitatea fotbalistică, pentru care ”pârâtul” Baiaram ar merita chiar și o primă!
Realitatea e simplă: Craiova, care a început sezonul tonic, inspirat , ofensiv, acum joacă realmente prost. Încet, fără claritate și fără reacție. Cu toate milioanele investite, arată ca o echipă din ce în ce mai blocată atunci când are mingea.
Iar când o pierde, devine vulnerabilă ca o echipă de mijlocul clasamentului. Asta nu se rezolvă cu declarații tari, nici cu momente de orgoliu. Se rezolvă cu antrenament, cu plan, cu responsabilitate. Cu critică, dar, mai ales, cu autocritică.
Universitatea Craiova are nevoie de mai puține pături și de mai multe oglinzi. Pentru că, oricât ai încerca să acoperi realitatea cu scandaluri, cifrele nu mint. Și, până la urmă, fotbalul nu se joacă pe Facebook, ci pe teren. Iar acolo, împotriva lui Noah, diferența de milioane n-a contat. A contat doar cine a putut cu adevărat mai mult. Iar Craiova, din păcate, n-a fost acea echipă.