Sport

Andrei Vochin, dezvăluiri despre jucătorul de la Rapid care învață româna cu profesor plătit din banii lui: „Străinul care ne respectă limba, cultura și clubul”

Andrei Vochin l-a prezentat fanilor în Fanatik pe Jakub Hromada, jucătorul slovac al Rapidului care învață limba română cu profesor plătit din propriii bani.
28.07.2025 | 19:48
Andrei Vochin dezvaluiri despre jucatorul de la Rapid care invata romana cu profesor platit din banii lui Strainul care ne respecta limba cultura si clubul
Andrei Vochin l-a prezentat pe Jakub Hromada, care învață limba română cu un profesor pe care îl plătește singur. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

Într-o lume a fotbalului tot mai cosmopolită, unde contractele se semnează pe bandă rulantă, iar jucătorii ajung să reprezinte culori și embleme fără să înțeleagă, de fapt, ce înseamnă ele pentru suporteri, există și excepții care ne obligă să ne ridicăm pălăria.

Jakub Hromada –străinul care ne respectă limba, cultura și clubul

Una dintre ele se numește Jakub Hromada. Mijlocașul slovac al Rapidului, venit în România acum un an și cinci luni, nu doar că s-a impus printr-un joc echilibrat și matur în teren, ci a oferit și o lecție rară de respect pentru țara care l-a adoptat sportiv.

ADVERTISEMENT

A învățat limba română – și nu doar formal, ci cu naturalețea și firescul celui care a înțeles că integrarea reală nu se face doar prin performanță, ci și prin comunicare, prin apropiere umană, prin bun-simț.

Această reușită aparent banală – până la urmă, sunt milioane de oameni care învață limbi străine – capătă o valoare cu totul specială în contextul superficialității care a început să domine nu doar sportul, ci și societatea în general.

ADVERTISEMENT

Hromada nu e genul de fotbalist care bifează antrenamentele și meciurile, iar în rest își pierde timpul pe TikTok-uri fără sens sau în lumi paralele cu realitatea, în ”gheare” de 100 de euro bucata pe păcănele on-line ori pe rețele de socializare care rareori mai oferă ceva valoros.

ADVERTISEMENT

Faptul că a ales să își petreacă timpul liber învățând româna, cu profesor plătit din banii lui, nu ai clubului!, spune multe despre caracterul său – nu e doar un jucător profesionist, ci și un om cu preocupări sănătoase, cu o viziune matură asupra meseriei pe care o practică și asupra vieții în general.

ADVERTISEMENT

Hromada putea foarte bine să se limiteze la limba engleză, așa cum o fac majoritatea colegilor străini

Nu putem trece cu vederea nici simbolistica acestui gest. Hromada putea foarte bine să se limiteze la limba engleză, așa cum fac majoritatea colegilor săi străini. Putea comunica printr-un traducător sau prin gesturi universale, cu zâmbete și semne din mâini.

Dar n-a ales calea ușoară. A înțeles că a juca în România nu înseamnă doar a purta tricoul unui club de tradiție, ci și a te apropia cu adevărat de colegi, de suporteri, de comunitate. Iar apropierea reală începe cu limba – cea care unește, care creează punți, care oferă context și profunzime.

ADVERTISEMENT

Într-un fotbal tot mai tehnic, în care se vorbește obsesiv despre xG, pressing și linii de pase, Hromada ne arată că există și altfel de valori. Că a fi profesionist nu înseamnă doar să-ți faci treaba pe teren, ci și să devii parte din cultura locului, să asimilezi ce e în jurul tău, să înțelegi emoția tribunei.

Hromada, un caracter solid, care dă greutate vestiarului

Și poate că aici stă una dintre cheile succesului Rapidului din acest start de sezon – în faptul că are nu doar jucători de calitate, ci și caractere. Iar Hromada este, fără îndoială, un caracter solid, o prezență discretă, dar profundă, care dă greutate vestiarului.

Când un fotbalist străin învață limba română, nu o face doar pentru el. Gestul său devine un exemplu, o oglindă în care ar trebui să se uite toți cei care, deși trăiesc aici de-o viață, nu dau doi bani pe limba în care s-au născut.

Devine un semnal de alarmă pentru cei care privesc educația și cultura generală ca pe niște podoabe opționale, nu ca pe fundamente ale unei vieți împlinite. Și da, gestul lui Hromada e cu atât mai prețios cu cât vine într-o perioadă în care pare mai ușor să critici România decât să o cunoști, mai simplu să râzi de limba română decât să o respecți. Vezi, Beach, please!

Jakub Hromada, fără să fie vedetă, deja e altfel decât Charalambous sau Kopici

Poate că nu e mare lucru, poate că unii vor zice că dramatizăm. Dar dacă toți străinii care vin să muncească în România ar arăta același respect, aceleași eforturi de integrare, aceeași dorință sinceră de a înțelege locul în care se află, am trăi într-o țară mai unită, mai coerentă, mai așezată.

Și poate că, la rândul nostru, am învăța să prețuim mai mult ce avem, să redescoperim farmecul propriei limbi, al propriului popor. Jakub Hromada, fără să fie vedetă, deja e altfel decât Charalambous sau Kopici, spre exemplu.

Fără să facă valuri în media, a devenit un mic model. Nu prin goluri spectaculoase sau declarații incendiare, ci prin decență, implicare și respect. Iar într-o lume tot mai zgomotoasă și superficială, astfel de modele devin, paradoxal, din ce în ce mai valoroase.

Mulțumim, Jakub! Ai învățat româna, dar mai ales ne-ai reamintit nouă, românilor, cât de prețioasă este.