Eram tânăr jurnalist pe la mijlocul anilor ’90, răspundeam de Oțelul Galați și eram extrem de impresionat de calitățile unui jucător foarte tehnic, dar care apărea destul de rar în echipa antrenată pe atunci de regretatul Vasile Simionaș. Chiar apucasem să-i aplic finuț câteva tușe critice tehnicianului de fiecare dată când observam că nea Simi nu-l băga decât puțin sau îl ținea rezervă. Spuneam despre el că e doar ghinionist, pentru că mai mereu, după 2-3 meciuri bune, intervenea o accidentare de durată. Când se refăcea, îl reclamam iar ca titular și abia așteptam să-l văd jucând.
Când m-am întâlnit cu nea Simi la un meci și l-am întrebat de ce nu contează mai des pe un jucător așa bun, m-a luat pe după umeri și mi-a zis o chestie pe care n-am uitat-o toată viața: „Andreiaș, ascultă la mine, jucătorul bun e în primul rând cel care joacă meci de meci!”.
Anii au trecut, fotbalul s-a schimbat, dar lecția a rămas. Și revine, din când în când, sub alte nume. Astăzi, sub numele lui Mamoudou Karamoko. La Dinamo, atacantul a arătat că are ceva. Goluri, prezență, momente în care pare că poate decide meciuri. Dar, la fel de constant, apare și cealaltă parte a poveștii: indisponibilitatea.
Accidentări repetate, pauze, reveniri scurte, apoi din nou absență. Antrenorul Zeljko Kopic a spus-o fără să o spună: nu poți controla viața jucătorului 24 din 24. În spatele acestei fraze stă un adevăr incomod. Unele accidentări nu sunt doar întâmplări. Devin tipar.
În fotbal, există o diferență clară între „opera” unui jucător și caracterul lui. Opera se vede: goluri, execuții, statistici. Caracterul e baza icebergului ascunsă de ape: cum trăiești între meciuri, cât de mult îți protejezi corpul, cât de disciplinat ești când nu te vede nimeni. Karamoko pare prins între aceste două lumi. Talentul îl împinge în față. Realitatea îl trage înapoi.
Antrenorii nu construiesc pe promisiuni. Construiesc pe certitudini. Iar certitudinea, în fotbal, are o formă simplă: disponibilitatea. Poți avea talent. Poți avea execuție. Poți avea momente. Dar dacă nu ești acolo, constant, valoarea ta rămâne incompletă. Fotbalul modern nu mai iartă aceste diferențe. La 50-60 de meciuri pe sezon, nu câștigă cel mai talentat, ci cel mai constant. Cel care rezistă. Cel pe care te poți baza. De aceea, marile cluburi nu caută doar jucători buni. Caută jucători disponibili.
Poate că, fără să știe, Karamoko retrăiește povestea acelui jucător de la Oțelul. Același tipar. Aceeași promisiune. Aceeași frustrare. Iar peste toate, aceeași lecție. Pentru că, în final, fotbalul nu este despre ce faci când ești bine.Este despre cât de des poți fi bine. În 12 din cele 39 de meciuri jucate de Dinamo în acest sezon Karamoko n-a putut fi folosit. Adică în 31% dintre ele. În jocul cu numărul 40, cel mai important meci din istoria recentă a lui Dinamo, semifinala de Cupă cu Universitatea Craiova, Mamoudou Karamoko este iar indisponibil!