Aseară, la Digi Sport, mi-am exprimat regretul că după Anglia – Norvegia, Campionatul Mondial urma să rămână, inevitabil, fără unul dintre marii lui golgheteri. „Vom rămâne cu unul din doi”, am spus, gândindu-mă, firește, la Harry Kane și Erling Haaland. Unul dintre ei avea să plece acasă. Mi-a scăpat însă „calul” care venea din spate. Jude Bellingham. M-am înșelat. Și mă bucur că am făcut-o.
Pentru că, prin dubla care a răsturnat meciul și a trimis Anglia în semifinale, Bellingham nu doar că a salvat naționala lui Thomas Tuchel. A intrat definitiv în categoria fotbaliștilor care schimbă destinul unei competiții. Privindu-l astăzi, ai impresia că s-a născut pentru marile scene. În realitate, povestea lui începe pe terenurile modeste din Stourbridge, în West Midlands, acolo unde primul profesor de fotbal nu i-a fost niciun antrenor. I-a fost tatăl.
Mark Bellingham este unul dintre personajele aproape legendare ale fotbalului englez de ligă inferioară. Polițist de profesie, atacant din pasiune, omul a marcat peste 700 de goluri în competițiile semiprofesioniste. Nu a ajuns niciodată în Premier League și nici nu a devenit celebru în afara Angliei. Dar și-a construit o reputație pe care foarte puțini atacanți o pot revendica: aceea de marcator compulsiv.
Fiul n-a moștenit doar talentul. A moștenit instinctul. Diferența este că Jude nu s-a făcut atacant. A ales să fie mijlocaș. Iar aici începe miracolul. La 7 ani intra în academia lui Birmingham City. La 16 ani debuta în prima echipă. După numai un sezon, clubul îi retrăgea tricoul cu numărul 22, un gest aproape fără precedent pentru un adolescent. Era modul prin care Birmingham le spunea tuturor că văzuse deja ceea ce restul lumii urma să descopere.
Mama lui, Denise, a fost omul din umbră. Ea și-a reorganizat complet viața pentru ca Jude și fratele lui mai mic, Jobe, să poată crește într-un mediu în care fotbalul să fie o oportunitate, nu o povară. Când Jude a semnat cu Borussia Dortmund, Denise s-a mutat împreună cu el în Germania. Când a venit transferul la Real Madrid, familia era deja obișnuită să pună dezvoltarea copiilor înaintea confortului personal.
De la Birmingham la Dortmund și apoi la Real Madrid, Bellingham a crescut fără să sară etape. Fiecare club i-a adăugat ceva jocului. În Germania a învățat intensitatea. În Spania, rafinamentul. În naționala Angliei a devenit lider. Iar la acest Mondial a descoperit ceva ce nici măcar tatăl lui, marele marcator al ligilor inferioare, nu i-ar fi putut preda. Arta de a înscrie exact atunci când țara ta are cea mai mare nevoie.
Harry Kane rămâne reperul ofensiv al Angliei. Atacantul care trăiește pentru gol. Numai că, lângă el, s-a ridicat un mijlocaș care gândește și lovește ca un vârf autentic. Bellingham nu vine din linia a doua doar pentru a organiza jocul. Vine pentru a decide meciurile. Iar cifrele spun aproape totul. Anglia merge în semifinalele Cupei Mondiale cu 13 goluri marcate. Douăsprezece dintre ele poartă semnătura aceleiași perechi. Harry Kane și Jude Bellingham.
Ieri spuneam că Mondialul urma să piardă unul dintre marii lui golgheteri. Astăzi îmi dau seama că nu făcusem decât o greșeală de perspectivă. Nu erau doi. Erau trei. Doar că al treilea nu purta tricoul cu numărul 9. Purta sufletul unui atacant moștenit de la tatăl său și mintea unui mijlocaș care pare născut să conducă fotbalul următorului deceniu.