Startul Cupei Mondiale, cu eșecul Turciei în fața Australiei, cu egalurile Elveției și, mai ales, ale Spaniei, în fața Qatarului și Capului Verde, au întețit ofensiva celor care pun la îndoială valoarea echipelor europene în comparație cu cele de pe alte continente. Întâmplător sau nu, exact în momentul în care Europa cere mai mult de 16 din cele 48 de locuri disponibile la un turneu final mondial.
Și le cere pe bună dreptate! Pentru că una este impresia și alta este realitatea. Iar realitatea, după încheierea primei etape din toate cele 12 grupe, spune o poveste foarte diferită de cea care circulă pe rețelele sociale. Da, Turcia a pierdut. Da, Spania nu a reușit să bată Capul Verde. Da, Elveția s-a împiedicat de Qatar. Dar fotbalul nu se judecă după trei rezultate care ies din tipar. Se judecă după ansamblu.
Iar ansamblul arată așa:
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/06/punctele-obtinute-dupa-prima-etapa-de-continente-la-cm-2026.jpg)
Cifrele sunt atât de clare încât nici nu au nevoie de comentarii. Europa conduce detașat. Nu numai la numărul total de puncte, unde avantajul numeric este firesc, ci la ceea ce contează cu adevărat: media de puncte obținute de fiecare reprezentantă.
Cu alte cuvinte, continentul care a produs dezamăgirile cele mai comentate ale începutului de turneu rămâne continentul care performează cel mai bine. Și nu puțin mai bine. Europa este cu 69% peste Africa, cu 52% peste Asia, cu 44% peste reprezentantele CONCACAF și cu peste 27% față de America de Sud.
Paradoxal, exact rezultatele care au alimentat discursul despre echilibrarea valorilor la nivel mondial demonstrează contrariul. Pentru că dacă Spania nu bate Capul Verde, știrea circulă în toată lumea. Dacă Argentina bate Noua Zeelandă, Franța învinge Irakul sau Germania trece de Panama, nimeni nu mai vorbește despre diferența de nivel. Ea devine normalitate. Iar normalitatea este cea care construiește statisticile.
În ultimii 20 de ani, fotbalul african a progresat enorm. Asia produce mai mulți jucători ca niciodată. America de Nord investește miliarde. Toate acestea sunt vești excelente pentru fotbalul mondial. Numai că progresul celorlalți nu înseamnă automat declinul Europei. Dimpotrivă.
Europa continuă să dețină cele mai puternice campionate, cele mai valoroase loturi, cei mai mulți jucători prezenți în Top 5 campionate și majoritatea favoritelor la trofeu. Iar acest Mondial nu face excepție.
De aceea discuția despre repartizarea locurilor la Cupa Mondială merită purtată fără emoții și fără impresii de moment. Dacă turneul final trebuie să adune cele mai bune echipe ale lumii, atunci criteriul principal trebuie să fie valoarea demonstrată pe teren.
Iar după prima etapă a grupelor, exact terenul vorbește. Europa are 16 reprezentante și produce în continuare cea mai mare medie de puncte dintre toate confederațiile. Cu alte cuvinte, continentul despre care se spune zilele acestea că nu mai domină fotbalul mondial domină în continuare clasamentele.
Poate că acesta este cel mai interesant paradox al începutului de Mondial. Europa este criticată pentru câteva rezultate slabe, în timp ce statisticile arată că nici măcar atunci când pare că joacă prost nu este depășită de nimeni. Iar acesta este, probabil, cel mai solid argument pentru cei care susțin că la următorul Mondial continentul european nu ar trebui să aibă tot 16 reprezentante. Ci mai multe.