Sunt aproape 10 ani de când am onoarea să-i spun „coleg” lui Ionel Augustin. Și oricât de obișnuit ar părea cuvântul, în cazul lui „Oneață”, nu e niciodată suficient. Pentru că nu vorbești în fiecare zi cu un om care a făcut istorie. Nu râzi zilnic cu cineva care a făcut să tremure stadioanele Europei. Și nu înveți, pas cu pas, despre fotbal și viață, de la cineva care a scris pagini de legendă pentru Dinamo și pentru echipa națională.
Ionel Augustin a împlinit sâmbătă 70 de ani. Dar cine nu-l cunoaște ar putea jura că are 40. Energia lui e aceeași ca atunci când urca fulgerător în careul advers. Spiritul – la fel de tânăr ca în ’84, când făcea parte din generația care ducea Dinamo în semifinalele Cupei Campionilor Europeni.
Pentru cei care l-au văzut doar în imagini pixelate azi, Augustin a fost atacantul care marca atunci când nu se mai putea. Cel care țâșnea dintre fundași ca o săgeată, care sărbătorea golurile cu pumnii strânși, alunecând pe genunchi și privirea ridicată spre tribune. Pentru noi, cei care-i suntem azi colegi, este omul care nu întârzie niciodată la reuniunile Comisiei Tehnice, care își face treaba cu loialitate pe lângă echipele naționale de juniori și care n-a pierdut nici un gram din modestia de pe vremea când dădea goluri pe linie.
Oneață nu se laudă. Nu vorbește despre el decât dacă îl întrebi. Și chiar și atunci, o face cu acel zâmbet al oamenilor care n-au nimic de demonstrat. Dar când îți povestește cum l-a făcut pe Uli Stein să viseze urât sau cum ne-a răzbunat pe toți când i-a învins pe rușii de la Minsk, ți se face pielea de găină. Pentru că știi că nu asculți o poveste, ci o bucată de istorie, rostită de unul dintre cei care au trăit-o.
La 70 de ani, Ionel Augustin nu e doar o legendă a lui Dinamo. E o lecție vie de umor, demnitate și prietenie. Și pentru mine, dincolo de toate, e colegul pe care-l privesc cu respect în fiecare dimineață când ne vedem, gândindu-mă că fotbalul românesc a avut, într-adevăr, o generație care a însemnat ceva.
La mulți ani, Oneață! Să-ți fie anii care vin la fel de senini cum ți-a fost sufletul mereu. Și să nu uiți niciodată: ne-ai făcut mândri că suntem români, indifferent dacă am fost dinamoviști sau nu.