După 0-1 la Sofia spuneam că Universitatea Craiova avea trei lucruri obligatorii de rezolvat înaintea returului. Nu zece. Nu douăzeci. Doar trei. Dacă măcar două dintre ele erau corectate, calificarea rămânea perfect posibilă. Problema este că, la fluierul de început al returului, niciuna nu dispăruse. Și exact ele au decis soarta dublei.
1. Craiova a început din nou cu frâna trasă
La Sofia, Universitatea a intrat pe teren ca o echipă care voia mai întâi să nu greșească. Fără presing sus. Fără agresivitate. Fără dueluri câștigate. Fără acel nerv pe care îl cere un meci european. Returul trebuia să fie opusul. Era meciul în care Craiova trebuia să transmită adversarului că urmează o seară lungă. N-a făcut-o. Primele minute au avut aceeași lipsă de intensitate ca în Bulgaria. Iar Levski a înțeles imediat că nu este împinsă înapoi. După numai 16 minute conducea deja cu 2-0. Într-o dublă eliminatorie, starturile de meci nu sunt un detaliu. Sunt uneori diferența dintre calificare și vacanță.
2. Faza fixă a rămas coșmarul Craiovei
La Sofia, Dimitrov a deschis scorul după o fază fixă. Nu era marcat. Era doar urmărit, aproape simbolic, de Baiaram. Filat, vorba lui Cornel Dinu, nu marcat. Era imposibil ca stafful lui Filipe Coelho să nu fi analizat acel gol de zeci de ori înaintea returului. Și totuși… Primul gol al lui Levski a venit, din nou, dintr-o fază fixă. Asta nu mai ține de întâmplare. Ține de organizare. Ține de responsabilitate individuală. Ține de antrenament. În Europa poți accepta că adversarul îți marchează după o combinație genială. Este mult mai greu să accepți că o face repetând aproape aceeași situație.
3. Apărarea preventivă a fost doar parțial reparată
Aici trebuie făcută o nuanță. Coelho a încercat să rezolve problema. Introducerea lui David Matei în zona mediană a oferit un om în plus la anticipație și a redus numărul contraatacurilor devastatoare pe care Levski le găsise la Sofia. A fost, probabil, singura corecție care chiar s-a văzut. Numai că ea n-a rezistat până la capăt. După ieșirea tânărului mijlocaș, spațiile au reapărut. Contraatacurile bulgarilor au redevenit periculoase. Iar Laurențiu Popescu a fost obligat din nou să intervină decisiv. Paradoxal, portarul Craiovei a fost încă o dată unul dintre cei mai buni oameni ai echipei într-o seară în care Universitatea avea nevoie ca el să fie aproape spectator.
4. Eliminarea s-a decis înainte ca Popescu să poată salva ceva
La final se va vorbi poate despre paradele portarului. Dar ele n-au schimbat istoria calificării. Istoria s-a scris în primele 16 minute. În lipsa presingului. În faza fixă prost apărată. În acea ezitare colectivă cu care Craiova a început ambele meciuri.
5. Nici banca n-a schimbat cursul jocului
Marile echipe europene își câștigă uneori calificările cu oamenii care intră după minutul 60. Craiova n-a avut acest avantaj. Rezervele au adus prea puțin. N-au schimbat ritmul. N-au schimbat raportul de forțe. N-au produs acel impuls de care echipa avea nevoie.
6. Transferurile nu mai oferă soluțiile de anul trecut
Există și o concluzie care depășește această dublă. Vara trecută, Universitatea aproape că nu greșea pe piața transferurilor. Procentul reușitelor era impresionant. Astăzi, după primele impresii, imaginea este exact inversă. Elisor n-a fost jucătorul capabil să dezechilibreze defensiva bulgarilor. Tavares n-a ridicat nivelul echipei în momentele în care Craiova avea nevoie de personalitate. Sigur, este prea devreme pentru verdicte definitive. Fotbalul oferă destule exemple de jucători care au explodat după luni dificile de adaptare. Dar, dacă judecăm strict după ceea ce au arătat până acum, noile achiziții nu au adus plusul pe care Universitatea îl aștepta.
7. Diferența dintre cele două manșe a fost, de fapt, foarte mica
Mulți vor spune că Levski a fost categoric superioară. Eu cred că diferența reală dintre cele două echipe n-a fost atât de mare. Diferența a fost că bulgarii și-au repetat punctele forte. Iar Craiova și-a repetat punctele slabe. În fotbal, continuitatea este de obicei o calitate. Nu și atunci când continui să faci aceleași greșeli. Universitatea n-a fost eliminată pentru că Levski a inventat ceva nou între tur și retur. A fost eliminată pentru că cele două mari vulnerabilități identificate după primul meci – începutul lipsit de agresivitate și fazele fixe defensive – au rămas neschimbate. Iar în Europa, dacă adversarul îți descoperă o fisură și o găsește deschisă și o săptămână mai târziu, nu mai vorbim despre un accident. Vorbim despre o lecție pe care n-ai reușit s-o înveți la timp.