Sport

Andrei Vochin prezintă studiul făcut pe 65 de campionate din întreaga lume, inclusiv SuperLiga: „340 de zile. Sau cum să ne alegem antrenorii”

Acesta este timpul mediu petrecut de un antrenor principal la o echipă din SuperLiga. E mult? E puțin? Și cum să facem să alegem mai bine.
23.04.2025 | 13:44
Andrei Vochin prezinta studiul facut pe 65 de campionate din intreaga lume inclusiv SuperLiga 340 de zile Sau cum sa ne alegem antrenorii
Studiul care arată unde se plasează SuperLiga la schimbatul antrenorilor // Foto: SportPictures
ADVERTISEMENT

”Schimbarea regilor, bucuria nebunilor”, spune un vechi proverb românesc. Fotbalul românesc nu e nicidecum o zonă septică din punctul ăsta de vedere, așa că momentele în care se anunță înlocuirea câte unui antrenor primesc, de regulă, banda de breaking news.

La unii mai rău, la alții mai bine. Confirmarea a venit chiar astăzi de la CIES Football Observatory, care a publicat un studiu făcut pe 65 de campionate din întreaga lume. SuperLiga noastră e undeva prin burta clasamentului, între 1.Bundesliga, prima ligă germană, și celebra Primera Division din Costa Rica. Nemții schimbă cel mai greu antrenorii, în medie la 797 de zile, în vreme ce latino americanii cu ”sangre caliente” nu rezistă mai mult de 88 de zile. Noi, cu media noastră de 340, suntem plasați binișor.

ADVERTISEMENT

O explicație pentru Mora 😊

Carlos Mora (24 de ani) de la Universitatea Craiova a jucat până să vină în Bănie numai la LD Alajuelense, o echipă protagonistă a campionatului din Costa Rica. În cei 4 ani petrecuți acolo a schimbat 10 antrenori. Cam câți s-au perindat pe banca Universității Craiova în aceeași perioadă de timp. Pentru reîmprospătarea memoriei enumerăm: Bergodi, Ouzounidis, Reghecampf (de două ori), L. Balint, Rădoi (de două ori), Neagoe, Petev, Gâlcă, plus Papură și Bon, intermediarii de serviciu ai clubului. Poate nu-i de mirare că, obișnuit cu acest du-te vino al băncilor de rezerve, Mora este fotbalistul Universității cu cea mai evidentă creștere în joc de când Mirel a preluat, din nou, echipa.

Doar 5% din schimbări dau rezultate a la long

Studiile făcute în zona de cultură organizațională a multinaționalelor arată că 80% din schimbările făcute în top management nu aduc și o schimbare a rezultatelor. Iar din cele 20 de procente rămase, doar un sfert înseamnă, cu adevărat, un mare succes, celelalte trei sferturi fiind mai de grabă ajustări favorabile puțin semnificative. Carevasăzică, doar 5% dintre schimbări sunt reușite. În fotbal, antrenorii sunt managerii de top care au în subordine zeci de oameni, jucători și staff, așa că și lor li se cam aplică același procentaj de randament.

ADVERTISEMENT

Cele 3 criterii de performanță ale germanilor

Nemții cred în studii și în cifre. Mai mult decât atât, această longevitate a antrenorilor pe băncile lor tehnice este rezultanta unui întreg proces de recrutare, care, la rându-i, se bazează mai degrabă pe cifre decât pe impresii. În cazul lor, ”schimbarea regilor” nu prea pare ”bucuria nebunilor”, ci ”strigătul planului de lucru”. Unul bine gândit, alcătuit pentru o perioadă mai lungă și urmărit cu mai multă raționalitate și mai puțină emoție.

DFB, federația germană, a realizat, la rându-i, un studiu printre sute de tehnicieni și directori sportivi care activează în ligile lor profesioniste, cu privire la calitățile pe care trebuie să le aibă un antrenor de succes. Au rezultat 3 concluzii clare:

ADVERTISEMENT
  1.  Antrenorul de succes trebuie să aibă rezultate sportive corelate cu valoarea lotului
  2. Antrenorul de succes trebuie să crească valoarea lotului
  3. Antrenorul de succes trebuie să crească valoarea oamenilor din staff
ADVERTISEMENT

Pentru că nu avem date despre concluzia cu numărul 3, propun să le analizăm pe primele două în raport cu echipele noastre din acest play-off.

Antrenorul de succes trebuie să aibă rezultate sportive corelate cu valoarea lotului

Neamțul nu vorbește doar despre trofee, ci corelează rezultatul sportiv cu valoarea investiției în echipă. Firesc, pentru că nu toți antrenorii au șansa de a fi angajați la Bayern Munchen, dar, în același timp, nu toți antrenorii lui Bayern Munchen, cea mai bogată echipă a lor, au câștigat titlul în Bundesliga. Pentru noi, un reper ar putea fi poziția din clasament raportată la ierahia valorii lotului, conform transfermarkt. Deviația pozitivă sau negativă ne poate da un prim răspuns la această chestiune.

Variația dintre valoarea lotului și poziția în clasament

Antrenor                                          Lot*             Loc**              Deviație*  

1.    Petrescu (CFR)                               5                  3                     +2

2.    Kopici (Dinamo)                            6                  5                    +1

3.    Charalambous (FCSB)                  1                  1                       0

4.    Rădoi (U Craiova)                          2                  2                      0

5.    Sabău (U Cluj)                                4                  4                       0

6.    Șumudică (Rapid)                          3                  6                      – 3

*locul în clasament după valoarea medie per jucător a lotului avut la dispoziție, conform transfermarkt

**Poziția actuală în clasamentul SuperLigii

*** Diferența dintre poziția în clasamentul valorii loturilor și cea din clasamentul la zi al SuperLigii

Aici se cuvin două precizări. Prima dintre ele e că, de dragul analizei, nu am așteptat finalul sezonului. Mai sunt 5 etape, dar, și așa, tehnicienii de mai sus sunt comparați în condiții de egalitate aproximativă, după un sezon regulat și un tur de play-off, în care au un număr egal de meciuri și de adversari întâlniți în SuperLiga.

A doua precizare se aplică lui Mirel Rădoi și lui Marius Șumudică, singurii din cei analizați care au venit la echipele lor pe parcurs. De aceea, adaug analizei și un clasament al punctelor obținute per meci în acest campionat.

Puncte per meci

Antrenor                                    Puncte*

1.    Rădoi (U Craiova)                   2,16

2.    Charalambous (FCSB)           1,91

3.    Petrescu (CFR)                        1,74

4.    Sabău (U Cluj)                         1,66

5.    Șumudică (Rapid)                   1,59

6.    Kopici (Dinamo)                      1,54

*puncte per meci câștigate în acest sezon de Superliga

Foarte interesant este că ambii antrenori au însemnat un plus pentru echipele lor. La Craiova, Costel Gâlcă acumulase o medie de doar 1,57 puncte pe meci, pe care Rădoi a dus-o în present la 2,16. Dacă era la echipă de la început și dacă menținea această medie, Universitatea putea fi acum liderul SuperLigii. La Rapid, Neil Lennon a obținut în cele 6 etape de debut pe bancă doar 5 puncte, ceea ce înseamnă o medie de numai 0.83 puncte pe meci. Șumudică a urcat-o la 1,59, lucru bun, dar insuficient, deocamdată, pentru o clasare mai bună. La ora la care scriu aceste rânduri, Șumi are un avantaj față de Mirel: încă este în al doilea obiectiv al echipei, Cupa României.

Antrenorul de succes trebuie să crească valoarea lotului

Acesta este al doilea criteriu de evaluare și el are strânsă legătură cu sustenabilitatea echipelor. Antrenorul de succes trebuie să fie capabil de a crește valoarea lotului. Prin ajustarea lui, prin antrenarea lui, prin rezultatele sportive obținute. Luând tot ca reper transfermarkt, putem vedea, în ultimele 3 luni, care au fost jucătorii care au crescut sau au scăzut în evaluare.

Antrenor                       Urcați*         Coborâți**

1.    Charalambous (FCSB) 11                        1

2.    Petrescu (CFR)             8                         2

3.    Kopici (Dinamo)           5                         0

4.    Rădoi (U Craiova)         3                         1

5.    Sabău (U Cluj)               1                          0

6.    Șumudică (Rapid)         5                         9

*jucători ale căror cote au crescut în ultimele 3 luni conform Transfermarkt

*jucători ale căror cote au scăzut în ultimele 3 luni conform Transfermarkt

Parcursul european al FCSB, în special, a generat o creștere masivă a valorii cotațiilor roș-albaștrilor. 11 dintre ei sunt mai sus decât anul trecut, singura excepție fiind Alexandru Musi. Kopic și Sabău nu au scăzut valoarea niciunui elev de-al său. Dan Petrescu e și el pe plus, execepție fiind portarul Mihai Popa și veteranul Tachsidis. Singurul pe minus la acesr capitol este Șumudică, în mandatul căruia unii jucători, în special tineri (Grameni, Vulturar, etc), au pierdut la cota de piață.