Sport

Andrei Vochin scrie despre transformarea totală a selecționerului Germaniei: „Low, cândva Leu”

Andrei Vochin este surprins de transformarea totală suferită de Joachim Low, selecționerul Germaniei.
16.06.2021 | 10:56
Andrei Vochin scrie despre transformarea totala a selectionerului Germaniei Low candva Leu
ADVERTISEMENT

Un pacient fotbalistic în fază terminală. Aceasta mi-a fost reacția atunci când l-am zărit de la numai câțiva metri pe Joachim Low, în martie, la București. Obosit, încercănat, parțial inert.

Părea trofeul vânătorului, împăiat și afișat mândru pe peretele din spatele biroului. Un om care a făcut istorie în acest sport, dar care a ars profund în cei peste 14 ani cât a stat în fruntea ”Manschaftului”.

ADVERTISEMENT

Andrei Vochin, despre transformarea totală a selecționerului german Joachim Low: „Imaginea neputinței”

Primele minute ale transmisiei de ieri de la Munchen au surprins cadre cu Jogi Low. La doar trei luni distanță de la întâlnirea mea live cu el, mi s-a părut că degradarea s-a accentuat. Bărbatul, care a împlinit în februarie 61 de ani, pare cel puțin cu un deceniu mai vârstnic. Victor Pițurcă, invitat seară de seară în studioul ProTv, are 66, dar zici că e nepotu-său.

„Echipa e întotdeauna imaginea antrenorului”, spunea, pe vremuri, Arsene Wenger, atunci când era întrebat de ce trebuie în fiecare dimineață să se trezească la 5 și să-și facă programul de alergări înainte de a începe lucrul.

ADVERTISEMENT

Germania de aseară n-a fost altceva decât prelungirea în teren a siluetei selecționerului. Una străvezie, de conte scăpătat, care, odinioară, cucerea lumea. Și nu oricum, ci, uneori (vezi 7-1 cu Brazilia la ea acasă), călcând-o în picioare. Acum însă, contra celei mai puternice echipe a momentului, campioana mondială, Franța, în ciuda dorinței, n-a mai putut scoate decât un icnet chinuit.

Arta de a ști când să te lași

Istoria lui Low poate fi oricând predată la cursul de managmentul carierei. Un imens selecționer (un titlu Mondial în 2014, un bronz în 2010, o finală europeană în 2008 și două locuri 3 în 2012 și 2016), care n-a știut însă când și unde să se oprească. Peste 14 ani la cârma primei reprezentative e o perioadă incredibil de lungă, în condițiile în care media mandatelor selecționerilor de pretutindeni este de circa 3-4 ani.

ADVERTISEMENT

E adevărat că, în cazul Germaniei, longevitatea este o normalitate. Low nici măcar nu-i recordmanul, căci Sepp Herberger, campion Mondial în 1954, a condus Panzerul timp de 28 de ani!!!

Doar 10 selecționeri a avut Germania în istoria ei de peste 100 de ani

Dar vremurile noastre sunt cu totul altele. La viteza și intensitatea acestor timpuri, arderea personajelor e mult mai accentuată. Motiv pentru care ele ajung să arate precum Low, înaintea meciului de ieri.

ADVERTISEMENT

„Trebuie să știi când să faci un pas în spate. Chiar când să te lași”, mi-a mărturisit marele Bobby Robson, acum vreo două decenii, când a venit într-o vizită la București. Și câtă dreptate avea!

Uite Hummels, nu e Hummels. Uite Muller, nu e Muller

Hai să ne imaginăm că Low ar fi plecat după Mondialul din 2014! Și că Germania ar fi avut același parcurs ulterior. Eliminarea rușinoasă din grupe de la CM Rusia 2018 nu i-ar mai fi fost atribuită. De asemenea, încercarea de schimbare de generații n-ar mai fi stat în circa sa. Și n-ar mai fi trebuit ca el să le comunice vedetelor Hummels sau Thomas Muller că nu mai contează pe ei!

N-ar mai fi generat astfel niciun fel de scandal. N-ar mai fi ajuns să-i dea Spania 6 bucăți sau să-l bată Macedonia de Nord acasă. Ar fi fost undeva în altă parte, cam ca Beckenbauer după titlul din 1990, trîgând dintr-un trabuc și savurând un pahar de vin. Ar fi fost regretat că nu a continuat, nu înjurat că nu se mai dă la o parte.

Liniile frânte ale consecvenței

Low n-a avut puterea de a spune stop. A încercat să continue, să facă schimbări, să caute un alt triumf. Doar că eroziunea cauzată de cele aproape două decenii de stat împreună cu ”nationala” (să nu uităm că a fost și ”secundul”, dar și creierul lui Klinsmann între 2004 și 2006) a creat cratere imense în vestiar. Distanțe uriașe între el și jucători. Urmate de decizii controversate. Și linii frânte ale consecvenței. L-a ignorat pe Sane acum trei ani, l-a rechemat apoi la lot. I-a îndepărtat pe Hummels și Muller, pentru a-i repune în drepturi acum. Decizii care nu prea au de-a face cu glacialitatea nemțească, ci mai degrabă cu emoționalul latino-balcanic.

Binemeritata înfrângere

Pornind de aici, înfrângerea de aseară a Germaniei în fața Franței nu are cum să surprindă. Chiar dacă au trecut la un sistem cu 3 fundași centrali, avut o posesie superioară (59%-41%), chiar dacă au încercat să-și impună agresivitatea în dueluri (precum, pe vremuri, Schumacher la Battiston, am văzut un șut în cap al lui Kimmich la Hernandez), chiar să muște din adversar la propriu, așa cum a făcut-o Rudiger, care a servit la felul de bază umăr de Pogba, oamenii lui Low n-au lăsat nicio clipă impresia că pot schimba soarta meciului. Ba chiar, dacă n-am fi avut VAR, acum n-am fi vorbit doar de un ”firav” 1-0, ci de un scor de neprezentare.

Schimbi sau mori! Și au murit

Într-un final, acum câteva luni, atât Low, cât și dirigenții Federației au ajuns la concluzia că trebuie să înceteze colaborarea. Imediat a fost anunțat și succesorul, fostul secund al lui Jogi, Hansi Flick, omul care acucerit Europa cu Bayernul.

Între timp, însă, s-a ratat un Mondial și e pe cale să se aleagă praful și de acest European. Și asta pentru că oamenii care iau decizii nu au fost în stare să judece rațional și la timp. Dovadă că, atunci când emoționalul se insinuează, până și nemții greșesc!

ADVERTISEMENT