Sport

Csikszereda, oficial în istoria rușinoasă a fotbalului românesc! Statistica lui Andrei Vochin arată că ciucanii sunt echipa cu cel mai slab start de sezon din ultimii 69 ani

12.09.2026 | 13:11
Csikszereda oficial in istoria rusinoasa a fotbalului romanesc Statistica lui Andrei Vochin arata ca ciucanii sunt echipa cu cel mai slab start de sezon din ultimii 69 ani
Andrei Vochin, statistică rușinoasă pentru Csikszereda Foto
Andrei Vochin, analiză în FANATIK despre cel mai slab start de sezon în SuperLiga din ultimii 69 de ani. Csikszereda a intrat în istoria neagră a fotbalului românesc
ADVERTISEMENT

Nouă etape au fost suficiente pentru ca Csikszereda să intre în istoria fotbalului românesc. Numai că nu pe ușa pe care și-ar fi dorit-o.

Csikszereda, echipa cu cel mai slab start de sezon din ultimii 69 de ani din SuperLiga

După aproape un sfert din sezonul regulat, formația din Miercurea Ciuc are un singur punct și un golaveraj de 6-21. Un bilanț care, dincolo de situația dramatică din clasament, capătă dimensiune istorică: Csikszereda are cel mai slab start de sezon din prima ligă românească din ultimii 69 de ani!

Pentru o situație comparabilă trebuie să coborâm până în campionatul 1957-1958. Atunci, CAO Progresul Oradea strânsese după primele 9 etape tot un singur punct. Orădenii stăteau chiar mai rău la golaveraj: 6 goluri marcate și 28 primite.

ADVERTISEMENT

De atunci au trecut aproape șapte decenii, s-au schimbat generații, sisteme competiționale, reguli, numărul echipelor și chiar valoarea acordată unei victorii. Dar numai două formații au mai reușit nedorita „performanță” de a aduna un singur punct în primele 9 runde.

Gloria Buzău, în sezonul 2008-2009, avea după 9 etape un punct și golaveraj 4-17. Cinci ani mai târziu, Corona Brașov repeta startul catastrofal: un punct și 5-17. Ambele aveau însă o diferență de goluri mai bună decât actuala echipă din Miercurea Ciuc.

ADVERTISEMENT

Așadar, dintre toate echipele care au început un sezon cu un singur punct câștigat pe teren în primele 9 etape, doar CAO Progresul Oradea din 1957 a arătat mai rău decât Csikszereda la capitolul golaveraj.

ADVERTISEMENT

Urmează retrogradarea pentru Csikszereda?

Dar partea cu adevărat apăsătoare a statisticii abia acum vine. CAO Progresul Oradea a retrogradat. Gloria Buzău a retrogradat. Corona Brașov a retrogradat. Trei precedente. Același start. Același deznodământ.

ADVERTISEMENT

Sigur că o statistică nu poate trimite matematic o echipă în liga secundă în luna septembrie. Mai sunt suficiente meciuri, iar fotbalul și-a câștigat popularitatea tocmai prin capacitatea lui de a contrazice ceea ce pare inevitabil. Mai ales într-un sistem cu play-out, în care punctele se înjumătățesc. (Ca să facem haz de necaz, la acest punctaj, Ciucul ar fi singura echipă care n-ar pierde puncta la înjumătățire: la rotunjire ar rămâne tot cu unul 😊).

Numai că, înainte de a se lupta cu adversarele din SuperLiga, Csikszereda trebuie să înceapă să se lupte cu propria realitate. Iar aceasta spune că a marcat de 6 ori, a primit 21 de goluri și a adunat un singur punct din 27 posibile.

ADVERTISEMENT

Istoria ultimilor 69 de ani mai spune ceva: toate echipele ajunse aici au retrogradat. Csikszereda mai are timp să devină prima excepție. Deocamdată, însă, este doar cel mai recent membru al unui club în care nimeni nu și-ar dori să intre.