Nico și Marian. Între ”Nimeni nu-i de neînlocuit” și ”Omul sfințește locul” ar trebui să fie întotdeauna un război corect din care să câștige echilibrul și rațiunea.
Noiembrie 2024. Hermannstadt atinge minimum existențial al ei în SuperLiga. Clubul se află în continuare în insolvență, salariile sunt întârziate, dar, mai rău, impasul financiar se simte și pe plan sportiv.
Echipa ajunge ”lanternă roșie”, conducătorii par din ce în ce mai hotărâți să provoace o schimbare la nivelul băncii tehnice, acolo unde Marius Măldărășanu rezistase 3 ani și jumătate, perioadă uriașă pentru fotbalul nostru.
Decidenții știu că lotul a fost serios diminuat valoric prin plecarea unor jucători importanți precum golgeterul Paraschiv, oamenii de echilibru din mijlocul terenului, Baba Alhassan sau Mino Sota, fundașii laterali Butean și Opruț. În ciuda faptului că, practic, s-a încheiat un ciclu, vântul schimbării pare să dorească să-l măture doar pe antrenor.
Poate rațiunea conducătorilor, poate clauzele de penalitate din contractual lui Măldă, poate lipsa unei alternative viabile stopează ideea despărțirii de antrenor. Șocul la echipă se creează în alt fel. Pe postul de președinte, rămas liber după plecarea lui Dani Coman, sibienii îl aduc pe Daniel Niculae.
Nico se afișează pentru prima oară în loja sibiană la meciul de la Craiova, cu Universitatea. Deși conduce cu 1-0, prin golul lui Chițu, Sibiul pierde cu 3-1 și rămâne pe ultima poziție a ierarhiei Ligii 1.
Vine pauza echipelor naționale, iar Nico începe treaba. Nu se suie pe trendul schimbării de antrenor, ci convinge lumea că echipa trebuie să continue cu Măldă. Cu personalitatea de fost jucător internațional și experiența acumulată la Rapid în calitate de conducător, Daniel galvanizează un vestiar căzut și resuscitează un antrenor.
Din momentul semnării actelor de instalare, Sibiul se trezește la viață. Dispută 9 meciuri oficiale în campionat și în Cupa României și nu mai pierde niciunul. Începe să urce în clasament, iese din zona retrogradării directe, trece și peste locurile de baraj și ajunge astăzi la numai 5 puncte de zona play-off. Iar în Cupă prinde primăvara. Pentru unii poate părea o coincidență, pentru mine e semnul că ”Omul sfințește locul”.
Dacă la Sibiu plus valoarea unui club s-a obținut prin prezența unui om, există și locuri în care regresul se vede din cauza unei absențe importante.
Februarie 2017. CFR Cluj intră într-o nouă eră. Aflat în insolvență și având datorii de peste 5 milioane de euro, clubul trece din mâinile lui Arpad Paszkany în cele ale lui Neluțu Varga.
Omul de afaceri preia 62% din acțiunile clubului, achită ”nota de plată” a trecutului și începe investiția masivă pentru viitor. Nu-și ia perioade de adaptare și nu vrea o revenire moderată.
Țintește titlul încă din primul an de activitate și pentru asta integrează două piese extrem de importante: Marian Copilu ca președinte și Dan Petrescu ca antrenor. CFR nu doar că ia titlul din primul an, ci începe o eră de maximă înflorire ca palmares sportiv. 5 titluri consecutive și o prezență constantă în grupele competițiilor europene.
August 2021. Deși echipa câștigase în vară titlul cu alt antrenor decât Dan Petrescu, în speță Edi Iordănescu, desi începuse noua ediție de campionat cu un parcurs fără greșeală, 7 victorii din 7, avându-l pe bancă, de această data pe Marius Șumudică, desi își asigurase deja prezența în grupele Conference League, Marian Copilu părăsește postul în urma unor turbulențe greu de anticipat pentru un loc care părea liniștit și performant.
O data cu el, pleacă și Șumudică, dar se întoarce Dan Petrescu. La finalul stagiunii, CFR câștigă ultimul ei titlu. Din vara lui 2022 și până acum, echipa care obținuse 5 izbânzi consecutive nu se mai încununează cu vreun trofeu.
Chiar dacă aseară a câștigat la pas cu Farul, chiar dacă echipa este în cărți pentru titlu și calificată în sferturile Cupei României, suporterii au cerut demisia lui Petrescu. Mi-e teamă că nu acolo este problema.
CFR a dominat fotbalul nostru în ultimul deceniu doar când în club au fost, simultan, cele 3 personaje definitorii: patronal Varga, președintele Copilu, și antrenorul Petrescu. Coincidență sau nu, cu Marian în club, CFR a luat campionatul și fără Dan Petrescu, ci cu Edi Iordănescu.
Și probabil că-l lua și cu Marius Șumudică care nu pierduse niciun punct în primele 7 etape ale ultimului titlu. Coincidență sau nu, fără Marian în club, CFR n-a mai câștigat nimic. Chiar așa, ”Nimeni nu-i de neînlocuit”?
Unul prin prezență, altul prin absență, Daniel Niculae și Marian Copilu arată că, în continuare, resursa umană rămâne cea mai de preț valoare a unei societăți. Fiind umană, are personalitate, are idei, are convingeri.
Da, este imperfectă, poate uneori este enervantă, iar pentru mulți angajatori poate părea scumpă. Când pui în balanță ultimul loc cu poziția a 9-a sau când tu nu te mai lipești de titlul pe care mereu îl iau alții s-ar putea să realizezi că resursa umană de calitate nu trebuie niciodată tratată ca o resursă materială. Poate așa nu mai dai afară antrenorul, ci constați doar ce-i sau cine-i lipsește!