Life

Andrew Tate și Regula 80/20. Conceptele din spatele serialului fenomen Adolescence, explicate de psihologi: „Aceste ideologii pot modifica realitatea socială a adolescenților”

Psihologii au analizat unul dintre cele mai populare miniseriale de pe Netflix, Adolescence, unde este tratată influența „Manosferei”. O comunitate al cărui simbol este Andrew Tate
26.03.2025 | 10:36
Andrew Tate si Regula 8020 Conceptele din spatele serialului fenomen Adolescence explicate de psihologi Aceste ideologii pot modifica realitatea sociala a adolescentilor
Andrew Tate și Regula 80_20. Conceptele din spatele serialului fenomen Adolescence. Sursa foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

În urma vâlvei create de miniseria fenomen Adolescence, unde este prezentat modul în care copiii sunt afectați de social media, am cerut părerea speciliștilor pentru o analiză mai profundă. A fost adusă în discuție, de către psihologii, și legătura dintre Andrew Tate și pelicula care a isterizat Netflix.

Ce spun psihologii despre legătura dintre Andrew Tate și miniserialul Adolescence

Filmul care a stârnit controverse în toate mediile sociale, Adolescence, tratează subiecte de interese general precum misoginismul, cultura și radicalizarea online a tinerilor. Povestea este despre Jamie, un băiat de 13 ani arestat sub acuzația de a-și fi ucis o colegă de clasă, ca urmare a influenței din mediul online.

ADVERTISEMENT

În cadrul miniserialului se face referire și la Andrew Tate, un simbol al „Manosferei”. Comunitatea online menționată critică feminismul modern și promovează teorii care învinovățesc femeile pentru dificultățile bărbaților în relații.

În acest context, purtătorul de cuvânt al lui Andrew Tate a făcut public câteva declarații în care explică: „Referința la Andrew Tate în Adolescence este o încercare de a pune probleme societale mai largi pe seama unui singur individ. Ceea ce nu este nici corect, nici precis.

ADVERTISEMENT

În timp ce influența online este un subiect valid, este nedrept ca publicul să îl transforme în țap ispășitor pentru probleme complexe precum radicalizarea și violența, care provin din factori culturali și sistemici mult mai largi”, a spus pentru Newsweek.com, potrivit celor de la stiripesurese.ro.

După trei săptămâni de la plecarea în SUA, Andrew Tate și Tristan au revenit în România, pentru controlul judiciar. La ieșire Andrew Tate a răspuns întrebărilor despre miniserial, punctând succint: „Nu am văzut acel gunoi, sună ceva ce ar face Netflix, o altă minciună. Am alte lucruri importante de făcut. Ştiu ceva ce voi nu ştiţi.”

ADVERTISEMENT

Alina Petre: „ Acest gest aparent simplu este analizat din punct de vedere psihologic”

Plecând de la cele mai sus amintite, FANATIK a contactat doi psihologi de renume, Adriana Petrescu și Alina Petre, care au analizat punctual fiecare aspect pe care miseria îl tratează în cele 4 episoade.

ADVERTISEMENT

Serialul Adolescence, disponibil pe Netflix sub titlul Adolescență coruptă, oferă o explorare profundă a complexităților psihologice ale adolescenței. Povestea prezintă viața lui Jamie Miller și analizează influențele sociale și personale care au condus la acest eveniment tragic.

Alina Petre este de părere că adolescența este o perioadă critică pentru formarea identității. Iar Jamie se confruntă cu presiuni intense din partea colegilor și a mediului online.

„Serialul explorează cum presiunea colegilor și influența rețelelor sociale pot contribui la comportamente distructive. Jamie este expus la hărțuire și manipulare online, ceea ce subliniază vulnerabilitatea adolescenților în fața unor astfel de influențe și necesitatea unei educații digitale adecvate. 

Un moment cheie este scena în care psihologul Briony Ariston îi oferă lui Jamie jumătate dintr-un sandviș în timpul unei sesiuni. Acest gest aparent simplu este analizat din punct de vedere psihologic, ca o metodă de evaluare a reacțiilor lui Jamie la situații neconfortabile și a modului în care își exprimă nevoile și limitele.”, a dezvăluit psihologul Alina Petre.

„Serialul evidențiază prezența online, negativă, a unor figuri publice, precum Andrew Tate”

În contextul serialului, influența negativă a mediului online este remarcată prin expunerea conceptului ”regula80/20”. Care este prezentat ca parte a ideologiilor promovate în anumite structuri online, precum comunitatea “incel”. Un termen derivat din „involuntary celibate” (celibat involuntar), care se referă la o anumită grupare socială formată din persoane, în special bărbați, și care se simte exclusă din viața romantică și sexuală.

„Aceste grupuri susțin că 80% dintre femei ar fi atrase doar de cei mai atractivi 20% dintre bărbați. Lăsând restul de 80% dintre bărbați cu șanse reduse în relațiile romantice. Această interpretare distorsionată a principiului Pareto este utilizată pentru a justifica sentimente de frustrare și izolare în rândul membrilor acestor comunități.

Serialul evidențiază prezența online, negativă, a unor figuri publice, precum Andrew Tate, și a conceptelor precum “regula 80/20”, asupra tinerilor vulnerabili. Concept prezentat ca un exemplu al modului în care astfel de ideologii pot modifica realitatea socială a adolescenților.

Serialul este un semnal de alarmă cu privire la provocările și pericolele cu care se confruntă adolescenții în societatea contemporană.”, a mai adăugat specialista, pentru FANATIK.

Adriana Petrescu: „Tăcerea este folosită ca formă de comunicare”

Relația cu părinții, în filmul Adolescence, este redată într-o manieră autentică, evidențiind dificultatea comunicării intergeneraționale. În locul unor schimburi reale de sens și emoție, dialogul este adesea înlocuit de monologuri paralele. Ceea ce amplifică sentimentul de neînțeles resimțit de adolescent.

„În spatele tăcerii, retragerii sau comportamentelor provocatoare, se află o nevoie profundă de validare emoțională. Filmul devine astfel un pretext important de reflecție pentru părinți: cât de pregătiți sunt să fie alături de copilul lor în această etapă în care afecțiunea trebuie transmisă prin prezență calmă, nu prin control sau corecție?

Un element subtil, dar extrem de puternic, este modul în care tăcerea este folosită ca formă de comunicare. Ea exprimă mai degrabă o supraîncărcare afectivă, decât o absență a emoției.

Adulții sunt astfel invitați să învețe să fie prezenți într-un mod diferit. Să ofere spațiu, acceptare și disponibilitate fără presiune, înțelegând că uneori, simpla apropiere emoțională este mai valoroasă decât o intervenție explicită.”, este analiza realizată de Adriana Petrescu, pentru FANATIK.

„Adolescence este o oglindă fidelă a tumultului interior specific acestei vârste”

Specialista menționează că din perspectiva școlii, adolescentul problematic nu este doar un caz disciplinar, ci este adesea expresia unui conflict interior intens. Astfel, filmul subliniază rolul esențial pe care îl pot avea cadrele didactice în procesul de susținere a echilibrului emoțional.

„Profesorii care privesc dincolo de aparențe, care pot înțelege sensul din spatele comportamentelor, devin puncte de stabilitate într-o lume percepută ca fiind ostilă sau dezorganizată.

În ansamblu, Adolescence este o oglindă fidelă a tumultului interior specific acestei vârste. Este un film care invită la empatie. La reformularea modului în care adulții se raportează la adolescenți și la reconectarea cu nevoile lor emoționale reale.

Merită vizionat nu doar pentru valoarea sa artistică, ci ca instrument de formare personală și profesională.”, a încheiat psihologul.

Tags: