Anett Kontaveit, pregătită de duelul cu Simona Halep de la Australian Open 2020: ”Nu sunt tensionată”

Valeriu Tache    Traian Terzian   
în Simona Halep
28/01/2020, 14:11
Anett Kontaveit, pregătită de duelul cu Simona Halep de la Australian Open 2020: ”Nu sunt tensionată”
Anett Kontaveit e pregătită de duelul cu Simona Halep din sferturile de finală de la Australian Open 2020

Jucătoarea estonă de tenis Anett Kontaveit e pregătită de duelul cu Simona Halep din sferturile de finală de la Australian Open 2020.

Anett Kontaveit, pregătită de duelul cu Simona Halep de la Australian Open 2020: ”Îmi pot face jocul agresiv”

”Simona are un joc foarte consistent. Se apără foarte bine și comite puține greșeli. Poate răspunde cu succes unui joc agresiv din partea adversarei și poate contraataca”, a declarat Anett Kontaveit despre meciul cu Simona Halep de la Australian Open 2020.

”Cu siguranță este un adversar foarte dificil, dar nu sunt tensionată, îmi pot face jocul agresiv”, a mai spus jucătoarea din Estonia, conform site-ului sport.delfi.ee.

Halep, lăudată de antrenorul lui Kontaveit

Anett Kontaveit a vorbit la fel frumos despre campioana de la Wimbledon și la finalul întâlnirii din optimi cu Iga Swaitek, dar și la conferința de presă după accederea în sferturi la Melbourne.

Și antrenorul lui Anett Kontaveit, britanicul Nigel Sears, a lăudat-o pe Simona Halep înaintea meciului din sferturile de finală de la Australian Open 2020.

Kontaveit și Halep s-au întâlnit de două ori în 2017

Primele și singurele întâlniri în circuitul WTA între Simona Halep și Anett Kontaveit au avut loc în 2017. De fiecare dată, românca a fost jucătoarea mai bună.

Primul lor meci s-a disputat la Miami în 2017. Simona Halep s-a impus atunci cu 6-3, 6-0. Apoi, în același sezon, la Roma, în sferturile de finală, Kontaveit s-a înclinat cu 2-6, 4-6.

Halep a devenit ptincipala favorită la câștigarea trofeului

Organizatorii au stabilit ca întâlnirea Simona Halep – Anett Kontaveit să se joace în noaptea de marți spre miercuri, cu începere de la ora 02:00. Întâlnirea va fi prima de pe Rod Laver Arena și va fi urmată de ultimul sfert de finală al fetelor: Garbine Muguruza – Anastasia Pavlyuchenkova.

Evoluțiile din ce în ce mai bune ale Simonei Halep de la Melbourne, de la rundă la rundă, dar și eliminarea multora dintre jucătoarele de top, printre care și Serena Williams, au adus-o pe româncă în vârful ierarhiei favoritelor la câștigarea turneului.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles