News

Angajări Kaufland 2025. Salariile sunt mari, există bonusuri de masă și chiar transport gratuit. Suma frumoasă pe care o poți lua ca personal curățenie

Se fac angajări la Kaufland în 2025 și se oferă salarii mari. Totodată, angajații se bucură de bonusuri de masă, dar și de transport gratuit.
22.01.2025 | 10:47
Angajari Kaufland 2025 Salariile sunt mari exista bonusuri de masa si chiar transport gratuit Suma frumoasa pe care o poti lua ca personal curatenie
Se fac angajări la Kaufland în 2025. Sursă foto: Kaufland, Hepta / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Kaufland face angajări și în 2025. Se caută inclusiv personal curățenie. Mai sunt disponibile și alte posturi unde salariile sunt mari. De asemenea, orice angajat al retailerului se bucură și de multe alte beneficii, inclusiv transport gratuit și bonuri de masă.

Ce salariu poți avea ca manipulant mărfuri la Kaufland

Dacă ești interesant de postul de manipulant mărfuri la Kaufland, spre exemplu, poți încasa un salariu de 4.900 de lei brut dacă optezi pentru un program de lucru de opt ore pe zi. La această sumă se adaugă și bonurile de masă.

ADVERTISEMENT

Totodată, vei semna un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată și beneficiezi de 22 de zile lucrătoare de concediu. Numărul acestora poate crește treptat, în funcție de vechime din cadrul companiei.

Kaufland mai oferă angajaților săi și o asigurare de sănătate privată garantată, dar și un abonament gratuit la sala de sport. Pe lângă asta, mai te bucuri și de reduceri speciale la bănci, furnizori de telecomunicații, farmacii, turism, dar și bilete la anumite evenimente.

ADVERTISEMENT

Retailerul oferă tuturor angajaților plăți aniversare, dar și zile libere în cazul unor evenimente speciale din viață. În ceea ce privește responsabilitățile, manipulatul de marfă trebuie să pregătească comenzile sosite, dar și să așeze manual pe palet mărfurile în diferite zone.

Totodată, acesta este responsabil de depozitarea corectă a paleților în cadrul departamentului și participă nu doar la inventar, ci și la curățenie. Iar ca și studii se cer doar cele generale, după cum aflăm de pe site-ul retailerului.

ADVERTISEMENT

Câți bani poți face dacă te angajezi la personal curățenie

Kaufland face angajări în 2025 și pentru postul de personal curățenie. Există numeroase locuri disponibile în mai multe magazine din țară. Astfel, cei interesați își pot depune CV-ul și se vor bucura de o mulțime de beneficii.

Pentru postul de curățenie se oferă un salariu de 4.000 de lei brut la un program de 8 ore. La fel ca și la postul anterior, angajatul primește și bonuri de masă, dar și un contract de muncă pe o perioadă nedeterminată.

ADVERTISEMENT

Beneficiile sunt similare pentru orice angajat Kaufland. Astfel, se oferă asigurare de sănătate privată, 22 de zile de concediu, oferte, dar și abonament la sală. În ceea ce privește responsabilitățile, personalul de curățenie trebuie să întrețină atât spațiile sociale, cele de vânzare, cât și birourile.

De asemenea, angajatul se ocupă și de curățenia din parcare, dar și din zona cărucioarelor. De altfel aceeași persoană trebuie să verifice funcționarea cărucioarelor pentru cumpărături. Iar dacă există probleme, acestea trebuie transmise managerului.

Cât câștigi la Kaufland ca lucrător comercial vitrină

Se mai fac angajări în 2025 la Kaufland și pentru postul de lucrător comercial vitrină. Pentru un astfel de job primești un salariu brut de 4.800 de lei, pentru un program de lucru full-time, la care se adaugă și bonurile de masă.

Totodată, poți beneficia de creșteri salariale anuale, odată cu vechimea, dar și de bonusuri operative variabile. Se oferă 22 de zile de concediu, numărul lor crescând odată cu vechimea în cadrul companiei. Practic beneficiile sunt similare pentru fiecare angajat Kaufland în parte.

În ceea ce privește sarcinile unui lucrător comercial la vitrină, acesta trebuie să depoziteze și să manipuleze sau să transporte mărfuri. Totodată, rafturile trebuie manipulate și depozitate corect. O altă sarcină este controlul termenelor de valabilitate al produselor.

Trebuie respectate de asemenea și regulile de plasare pentru marfă la raft. Angajatul mai trebuie să mențină și ordinea în acea zonă din suprafața magazinului. Totodată, servirea către client la vitrină trebuie să fie una amabilă, indiferent de situație.

Ce înseamnă raftul cu experiențe de la Kaufland

Poate ai mai auzit până acum și despre raftul de experiențe de la Kaufland. Acest demers reprezintă practic școlarizarea șefilor de Raion din magazinele Kaufland din România. În același timp, retailerul își dorește integrarea tinerilor din generația Z, și a persoanelor cu dizabilități în echipa sa.

Practic poți ajunge să te angajezi la Kaufland în 2025 dacă ai peste 16 ani și chiar dacă dizabilități. Retailerul crede că o echipă diversă poate avea un potențial uriaș și înțelege nevoile anumitor persoane.

„Am creat programul „Raftul cu Experiențe” pentru a le oferi Șefilor de Raion resursele necesare pentru a le asigura colegilor din Generația Z și a persoanelor cu dizabilități o integrare cât mai bună în echipă.

Elevii cu vârste începând de la 16 ani se pot angaja în magazine, la un program part-time, cu toate beneficiile unui angajat Kaufland”, aflăm de pe site-ul retailerului.

Cum poți aplica pentru un job la Kaufland

Dacă unul dintre posturile de mai sus îți surâde, ori dacă vrei să te angajezi la Kaufland pe un anumit departament, e foarte simplu să aplici la un astfel de job. Pe site-ul Kaufland există o secțiune specială în acest sens.

Astfel, cei care vor să afle mai multe detalii despre retailer, ori despre condițiile de angajare sau posturile disponibile nu trebuie decât să trimită un e-mail la adresa pusă la dispoziție: cariere@kaufland.ro. Iar pentru mai multe detalii cei interesați pot accesa și site-ul oficial Kaufland.

ADVERTISEMENT