Un angajat al Complexului Energetic Oltenia a fost transportat la spital, fiind în stare gravă după ce a căzut de la 10 metri înălțime de pe un excavator. Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți, la Cariera Roșia din localitatea Roșia Jiu.
Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, din comuna Fărcăşeşti, se afla în timpul programului de muncă. Potrivit cercetărilor desfășurate de polițiștii din județul Gorj, angajatul se deplasa cu utilajul atunci când s-a dezechilibrat și a căzut.
Totul s-ar fi produs din cauza condițiilor de ceață. „În urma verificărilor s-a stabilit faptul că, în timp ce acesta executa manevre de deplasare cu utilajul, din cauza condiţiilor atmosferice (ceaţă) s-a dezechilibrat şi a căzut de pe balustrade utilajului, de la aproximativ 10 metri”, a transmis IPJ Gorj.
Victima a fost transportată la spitalul din Rovinari. Pentru că starea lui era critică, medicii au decis să fie transferat la SJU Târgu Jiu în noaptea de luni spre marți. De altfel, polițiștii au fost informați privind accidentul de muncă de reprezentanții spitalului din Rovinari.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit faptul că persoana accidentată este un bărbat de 46 de ani, din comuna Fărcăşeşti, care prezenta dureri la membrele inferioare”, au adăugat polițiștii.
Bărbatul de 46 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost supus investigațiilor de specialitate. Ulterior, acesta a fost internat la Secţia Ortopedie a spitalului din Târgu Jiu.
Victima s-a ales cu numeroase traumatisme. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.
Un incident similar a fost raportat, în luna octombrie, în județul Satu Mare. Un tânăr de 30 de ani a fost grav rănit, după ce a căzut în cap de la înălțime.
Bărbatul era angajat al unei firme de construcții. El se afla pe acoperișul unei clădiri și făcea lucrări de reparații, în momentul în care s-a prăbușit de la înălțime. Victima a fost transportată la spital.