Mai mulți angajați de la Protecția Consumatorului din București și alte două județe din apropiere sunt suspectați de luare de mită. Procurorii DNA fac percheziții marți în mai multe locații.
În cursul zilei de marți, 22 octombrie 2024, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în perioada 2023-2024.
Din primele informații oferite de surse juridice citate de Agerpres aflăm că în dosar sunt vizați mai mulți funcționari din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) Ilfov. Acești inspectori sunt suspectați de luare de mită.
Dintr-un comunicat al DNA aflăm că, în cursul acestei zile, procurorii ridică mai multe probe din casele a patru angajați ai Autorității pentru Protecția Consumatorului.
Se fac verificări în București și județele Ilfov și Giurgiu. Cei patru suspecți ar fi angajați ai Protecției Consumatorului Ilfov. Aceștia sunt bănuiți că între 2023 și 2024 ar fi luat mită.
În privința prejudiciului, acesta urmează să fie stabilit după evaluarea probelor. Procurorii DNA sunt sprijiniți și de anchetatorii Direcției Generale Anticorupție și de Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.
”Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în perioada 2023-2024.
În cursul zilei de 22 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Giurgiu, reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, informează DNA, într-un comunicat.