Primăvara a început cu temeri uriașe pentru angajații Complexului Energetic Oltenia. Luni, 9 martie 2026, pentru a 4-a zi la rând, minerii și-au exprimat furia cu privire la faptul că ar putea rămâne fără loc de muncă.
Oameni simpli, implicați într-un domeniu strategic pentru România, cu fețele pline de praf și ani de muncă în subteran, privesc acum spre clădirea companiei de unde și-au câștigat pâinea cu o întrebare apăsătoare: ce se va întâmpla cu ei peste câteva săptămâni, taman în prag de Paște?
Protestele sunt rezultatul unei crize care mocnește de luni bune și care, acum, se poate transforma într-o adevărată explozie socială în județul Gorj. Aproximativ 1.800 de angajați ai CE Oltenia, cu contracte pe perioadă determinată, riscă să rămână fără loc de muncă începând cu luna aprilie 2026.
Pentru o regiune mono-industrială, cum este Gorjul, asta înseamnă mai mult decât niște cifre într-un raport de personal activ. Înseamnă familii întregi care ar rămâne fără venituri, sate întregi care ar putea intra într-o spirală economică periculoasă. În exclusivitate pentru FANATIK, Jan Popescu, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, vorbește fără ocolișuri despre situația care amenință să transforme un județ din Oltenia într-un butoi social cu pulbere.
Primele manifestații au început de săptămâna trecută, când au ieșit în fața sediului CE Oltenia sute de angajați. La un moment dat, oamenii au blocat strada din fața companiei. Pentru majoritatea dintre ei, gestul a fost unul disperat, pentru că după ani de muncă în cariere și termocentrale locul lor de muncă ar putea dispărea. Pe listele care circulă în companie sunt aproximativ 2.000 de contracte pe perioadă determinată, iar aproximativ 1.500-1.800 dintre ele ar putea să nu mai fie prelungite. Conducerea companiei a anunțat că va face o analiză de personal în fiecare subunitate, mai ales acolo unde activitatea se restrânge. În cifre reci, compania avea la finalul lunii februarie aproximativ 7.800 de angajați, dintre care 1.945 pe contracte temporare, prelungite din 6 în 6 luni. În spatele acestor date seci se află niște oameni.
Jan Popescu, unul din liderii minerilor, a explicat, pentru FANATIK, cum s-a ajuns în situația asta. Totul a pornit în 2022, când statul avea nevoie de mineri, în fața spaimei războiului din Ucraina. „Avem două categorii de salariați. Unii care sunt încadrați pe perioadă nedeterminată și unii care sunt încadrați pe perioadă determinată. Cei pe perioadă determinată au fost încadrați în 2022 când România avea nevoie de o cantitate mai mare de energie. Atunci, Guvernul României a transmis conducerii sucursalei să facă demersuri să angajeze 1.000-2.000 de mineri și energeticieni pentru a suplini cantitatea de energie necesară funcționării statului român, când a început războiul în Ucraina.
Cei care au fost angajați pe perioadă determinată au avut prelungire de contract de fiecare dată din 6 în 6 luni sau din 3 în 3 luni și acum au ajuns la o dată scadentă. Fără acești colegi care sunt acum pe perioadă determinată, din punctul nostru de vedere al sindicatelor, această companie nu va putea funcționa, pentru că în continuare trebuie să dăm o cantitate de energie. Plecând 1.800 de salariați din această companie, nu o să putem să ne desfășurăm activitatea în condiții normale de lucru, în condițiile respectării sănătății și securității în muncă”, a declarat Jan Popescu, pentru FANATIK.
Așadar, după izbucnirea conflictului din țara vecină, statul avea nevoie de producție stabilă de energie, iar CEO era și este una din puținele companii de la noi capabile să ofere energie în bandă, în mod constant. Minerii și energeticienii angajați au devenit rapid parte din mecanismul vital al companiei. Sindicaliștii avertizează că plecarea acestor salariați ar putea destabiliza activitatea Complexului Energetic Oltenia, după cum relatează, în rândurile de mai sus, Popescu.
Problema este una extrem de complexă. Complexul Energetic Oltenia produce între 500 și 600 megawați care intră constant în sistemul energetic național. Această energie stabilă, predictibilă, produsă din lignit, funcționează în bandă (în jargonul energetic). Ce se întâmplă dacă această energie dispare și cât de mult contribuie CEO la necesarul național de energie? Vorbim, în primul rând, despre o contribuție între 15 și 20%, dat fiind că producția reală a mai scăzut în ultimii ani.
Pentru a înțelege mai bine întregul fenomen energetic, Jan Popescu a făcut o paralelă sugestivă. „Ne-am aflat într-o situație similară la începutul pandemiei de coronavirus”, spune el. Atunci, explică sindicalistul, indiferent câți bani aveai, nu puteai găsi de la bun început anumite materiale medicale. „Ți-ai fi vândut casa din spate să cumperi lucrurile necesare în spitale, dar nu ți le dădea nimeni”, mai punctează Popescu.
Același lucru, spune liderul de sindicat, s-ar putea întâmpla și în energie. „S-ar putea, ferească Dumnezeu, să ajungem într-o situație în care indiferent câți bani ai da pe megawat să nu îl găsești”, adaugă reprezentantul minerilor. Motivul este simplu: energia regenerabilă e la mâna naturii. Dacă nu bate vântul sau dacă nu strălucește soarele, producția scade automat. În perioadele geroase sau secetoase, când hidrocentralele produc mai puțin, sistemul energetic caută energie stabilă. „Și singura energie predictibilă e cea pe care minerii și energeticienii de la CE Oltenia o produc”, completează sindicalistul.
Pentru sistemul energetic, cei 500-600 megawați produși de CEO pot face diferența între stabilitate și criză: „Acești megwați nu pot fi înlocuiți”. În zilele cu soare, producția poate suplini o parte din energie, dar în perioadele neînsorite, problema reapare: „Acum poate fi înlocuită, că e soare afară. Dar dacă nu mai bate soarele, cine îi dă?”.
Situația de la CEO este complicată și de angajamentele făcută de țara noastră în fața Uniunii Europene. Statul s-a angajat să închidă treptat producția de energie pe bază de cărbune. În schimb, trebuiau construite noi centrale pe gaz care să înlocuiască producția pierdută. Problema e că proiectele respective nu au avansat suficient. Potrivit lui Jan Popescu, CEO nu a primit fondurile promise pentru perioada de tranziție. „Guvernul României trebuie să își respecte partea de înțelegere. Vorbim de aproape un miliard de euro pe care statul s-a angajat să îi dea pentru ca acest complex să reziste în această perioadă”, ne-a precizat Popescu.
Un alt obstacol major este costul certificatului de carbon. Companiile care produc energie din cărbune trebuie să plătească pentru emisiile de CO2. „Plătim 60, 70, 80 de euro”, spune sindicalistul. Problema este că aceste costuri pot ajunge să fie mai mari decât prețul energiei produse: „Dacă ajunge la 100 de euro, nu va mai avea statul ce să ia de pe noi. Pielea, ce să mai ia de pe noi, că ne-a luat tot?!”.
Sindicaliștii privesc și spre ce se întâmplă în alte state. „Vedem cum Italia vrea să redeschidă termocentrale”, semnalează liderul minerilor din Gorj. În Germania, localități întregi au fost relocate pentru a extinde carierele de lignit. „Oamenii au fost mutați după ce au locuit acolo 30-40 de ani”, adaugă Popescu. În Statele Unite, autoritățile încearcă să mențină producția pe bază de cărbune pentru securitatea energetică.
Cu privire la locurile de muncă în prag de dispariție, sindicaliștii cred că încă există o șansă pentru salvarea lor. „Credem că aceste contracte pot fi prelungite”, susține Popescu. Sindicatele speră la noi discuții cu Bogdan Ivan, ministrul energiei. În spatele dezbaterilor despre energie și piața de la noi, se află drama unei regiuni întregi. Toată zona Rovinari ar putea intra în colaps social. Mulți dintre angajații CEO sunt unici întreținători ai familiilor lor, iar dacă își pierd locurile de muncă, impactul se va resimți în multe localități din județ: „Fără rămâne familii întregi fără sursă de venit”.