News

Angajații din sistemul de sănătate care nu s-au vaccinat se vor testa din bani proprii. Proiectul de lege va ajunge în Parlament

Cadrele medicale care nu s-au vaccinat anti-Covid, dar care trebuie să își desfășoare activitatea ar urma să se testeze din bani proprii.
14.10.2021 | 14:14
Angajatii din sistemul de sanatate care nu sau vaccinat se vor testa din bani proprii Proiectul de lege va ajunge in Parlament
ADVERTISEMENT

Angajații care lucrează în sistemul de sănătate, fie că vorbim de cei care practică meseria la stat sau la privat, vor fi obligați să se testeze pe propria cheltuială în cazul în care nu s-au vaccinat.

Proiectul de lege urmează să fie depus in Parlament și va fi supus votului aleșilor.

Anunțul referitor la procedura de testare a fost făcut de premierul interimar Florin Cîțu, în timpul conferinței de presă ce a urmat ședinței de guvern de joi.

ADVERTISEMENT

Acesta, alături de Kelemen Hunor, vicepremierul interimar, dar și împreună cu Cseke Attila, ministrul interimar al sănătății și cu Lucian Bode, ministrul interimar de interne, a semnat proiectul de lege care urmează să fie trimis în Parlament.

Testarea din bani proprii pentru cadrele medicale care refuză să se vaccineze

”Pe scurt, angajații care nu sunt nevaccinați și care nu au trecut prin boală, din sistemul de public și privat, se vor testa pe banii proprii”, a afirmat Florin Cîțu, care spune că propunerea a fost înaintată de ministrul Bode.

ADVERTISEMENT

Documentul arată că angajații din unități sanitare cu paturi publice și private vor fi nevoiți să prezinte certificatul verde Covid-19, pentru a-și putea desfășura activitatea.

Certificatul trebuie să valideze una dintre următoarele situații:

  • vaccinarea cu schemă completă împotriva SARS-CoV-2, cu un minimum de zece zile de la imunizare
  • trecerea prin boală, într-un interval de 15 – 180 de zile ulterioare confirmării infectării
  • prezentarea unui rezultat negativ obținut în urma unui test RT-PCR sau a unui test antigen rapid, efectuat în condițiile stabilite prin ordimul ministerului sănătății.
ADVERTISEMENT

Cseke Attila spune că trebuie asigurată atât siguranța pacienților, cât și a personalului medical, de unde și nevoie de introducere a unei asfel de măsuri.

Singurele cadre medicale care vor fi exceptate de la plata din bani proprii a testelor RT-PCR sau antigen vor fi cele care pot face dovada unei afecțiuni ce reprezintă contraindicație la vaccinare. În acest caz, costul testării va fi suportat la fel ca până acum, de către angajator.

ADVERTISEMENT

Nu este singura măsură radicală pe care o propune Florin Cîțu în cel de-al patrulea val al pandemiei.

Tot în urma ședinței de joi, acesta a mai anunțat că certificatul verde ar putea deveni obligatoriu pentru toate activitățile comerciale.

Astfel, românii ar putea fi nevoiți să prezinte un astfel de document chiar și atunci când vor să intre într-un magazin, pentru a-și face cumpărăturile.

ADVERTISEMENT