Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, a anunțat, joi, că a discutat cu omologul său ucrainean, Rustem Umerov, despre securitatea din zona Mării Negre. Totodată, Tâlvăr a anunțat disponibilitatea României de a pregăti piloți ucraineni pentru avioanele F-16.
Angel Tîlvăr, ministrul Apărării, a avut o convorbire telefonică, joi, cu omologul său din Ucraina, Rustem Umerov, despre situația de securitate din zona Mării Negre. Tâlvăr a afirmat că, din cauza războiului ilegitim început de Rusia în Ucraina și ca urmare a „acțiunilor agresive” ale Mosovei, zona Mării Negre a adevenit un „teatru de război”, și nu „un spațiu al cooperării”.
„Din păcate, ca urmare a acțiunilor agresive ale Federației Ruse, Marea Neagră nu mai este un spațiu al cooperării, ci un teatru de război. România condamnă în cei mai fermi termeni agresiunea rusă împotriva poporului ucrainean, neprovocată și ilegală, în special atacurile asupra populației şi infrastructurii civile ucrainene”, a scris pe contul Facebook Angel Tâlvăr.
Oficialul român a reiterat că Federația Rusă desfășoară atacuri nejustificate asupra infrastucturii portuare civile din Ucraina de la Dunăre, în apropiere de frontiera cu România, cu încălcarea flagrantă a dreptului international.
„Ministrul Tîlvăr a reiterat mesajul ferm de condamnare a atacurilor nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional executate de Federaţia Rusă împotriva infrastructurii portuare civile a Ucrainei de la Dunăre, în proximitatea frontierei cu România”, a comunicat MApN.
„România va continua să sprijine Ucraina, inclusiv pe palierul instruirii în cadrul Misiunii de Asistență Militară a Uniunii Europene pentru Ucraina (EUMAM UA) și în cadrul Operației INTERFLEX, condusă de Marea Britanie. De asemenea, i-am transmis omologului meu disponibilitatea României de a asigura condițiile pentru ca piloții ucraineni să înceapă pregătirea practică în Centrul European de Instruire F-16 de la Fetești”, se mai arată în postarea lui Angel Tîlvăr.
Angel Tîlvăr și Rustem Umerov au discutat și despre situația eforturilor țării noastre în cadrul sprijinului pentru forțele armate ale Kievului, „precum şi coordonarea eficientă a proiectelor de asistenţă multinaţională la care România este parte”, potivit sursei citate.
Totodată, ministrul Apărării a mai subliniat și angajamentul în continuare al României de sprijin pentru Ucraina, în cadrul Grupului de Contact pentru această țară, reiterând că țara noastră este disponibilă să asigure condițiile pentru ca piloții ucraineni să înceapă „pregătirea practică” pe avioanele F-16, la Centrul European de Instruire F-16 de la Feteşti.
„Ministrul Umerov a transmis mulţumiri României pentru sprijinul acordat ţării sale încă din prima zi a declanşării războiului rus de agresiune, în plan umanitar, diplomatic, de sprijin al exporturilor de cereale, dar şi în alte domenii importante.
Oficialul ucrainean a transmis, de asemenea, un mesaj de recunoştinţa cu privire la decizia României de a dona Ucrainei un sistem de apărare aeriană Patriot. În finalul discuţiilor, cei doi miniştri au convenit continuarea dialogului dintre ministerele apărării, în vederea menţinerii unui nivel optim de informare reciprocă”, se mai precizează în comunicatul MApN.