Merkel a menționat că Rusia a fost mereu un partener de încredere, iar deciziile pe care le-a luat nu aveau nicio legătură cu actualul context geopolitic.
”Din perspectiva epocii, era foarte raţional şi de înţeles aprovizionarea cu gaz de reţea, inclusiv din Rusia, care era mai ieftin decât GNL (gaz natural lichefiat) provenind din alte regiuni ale lumii”, a transmis Merkel, într-o conferință de presă la Lisabona, conform Reuters.
”Întotdeauna acţionezi în timpul în care te afli”, a subliniat Merkel. ”Chiar şi în timpul Războiului Rece, Rusia a fost un furnizor de energie de încredere”, completat Merkel.
”Nu regret absolut deloc deciziile luate”, a subliniat fostul cancelar german, menționând că nu ”s-a răzgândit” cu privire la abandonarea surselor de energie nucleară.
Angela Merkel a fost acuzată că e responsabilă de modul în care a făcut Germania și o parte a Europei dependentă de gazul rusesc, mai ales prin construcția gazoductului Nord Stream 2. Mai mulți parteneri europeni și americani au avut mereu rețineri față de acest proiect, menționează sursa citată.
Inclusiv actualul cancelar Olaf Scholz a recunoscut că Germania ”s-a bazat prea mult şi prea unilateral pe aprovizionări energetice din Rusia”. Cu toate acestea, Merkel are o altă optică asupra problemei, după izbucnirea războiului din Ucraina, conform Digi 24.
”Acest atac brutal al Rusiei a adus o schimbare. Şi, desigur, noul guvern trebuie să se ocupe de asta şi o face”, a punctat Merkel. Potrivit datelor oficiale, 55% din importurile de gaze ale Germaniei au venit exclusiv din Rusia.
Cu toate acestea, Europa a importat în ultimele luni doar 9% din totalul gazului via Rusia, iar planul e ca importul să fie 0 până în 2030. Desigur, procesul ar putea fi grăbit, astfel că majoritatea țărilor importante din Europa și-au încheiat deja diverse contracte pentru a cumpăra gaz lichefiat din nordul Africii, SUA sau alte țări. Cu toate că e mai scump, ruptura de Rusia ar fi totală și Vladimir Putin și-ar pierde un atu în negocierile dure cu UE.
Efectul este deja resimțit de Vladimir Putin, cel care primea 1 miliard de euro pe zi din UE pentru gaz, bani care-i alimentau cufărul de război. Putin vrea acum să vândă gaz Turciei, ca mai apoi să vândă Europei, drept un nou ”furnizor” și reprezentat al unui ”hub energetic” zonal. Cu toate acestea, Europa nu mai pare interesată de gazul rusesc, exceptând Ungaria sau Serbia.