Angela Similea onorează memoria lui Dan Spătaru. Artista a participat la un spectacol special dedicat regretatului cântăreț, la 20 de ani de la plecarea sa dintre noi.
Angela Similea s-a făcut remarcată la spectacolul realizat în memoria lui Dan Spătaru, la 20 de ani de la moartea sa. La 78 de ani, Angela Similea continuă să impresioneze prin eleganță și prezență scenică. A atras atenția tuturor celor de la eveniment.
Recent, lumea artistică din România s-a reunit pentru a comemora 20 de ani de la dispariția regretatului Dan Spătaru, într-un spectacol emoționant organizat de Fundația Mirabela Dauer. Artistul a părăsit scena vieții pe 8 septembrie 2004, în urma unui infarct.
Printre artiștii prezenți s-a numărat și Angela Similea care, la cei 78 de ani ai săi, a demonstrat încă o dată că eleganța nu are vârstă. A purtat o cămașă neagră cu buline, completată de pantaloni negri și sandale albe, și s-a așezat în primul rând, chiar în fața scenei.
Alături de ea, au onorat memoria lui Dan Spătaru personalități precum Irina Loghin, Fuego, Matilda Pascal-Cojocărița și Gheorghe Gheorghiu. Un moment deosebit de emoționant a fost prezența soției și fiicei lui Dan Spătaru, Dana și Sidoania.
Repertoriul lui Dan Spătaru a prins din nou viață prin interpretările unor artiști talentați precum George Rotaru, Alin Pascal, Anastasia, Simona Florescu, Ioana Dichiseanu, Alesis și Florin Grigore.
La final, Mirabela Dauer, organizatoarea evenimentului, a urcat pe scenă și a ținut un discurs, copleșită de emoții și recunoștință.
„Mulțumesc foarte mult. Mulțumesc, Katia. Mulțumesc, domnule general, mulțumesc celor care m-au ajutat. (plânge-n.r.). Această asociație, această idee frumoasă, povestea aceasta frumoasă, basmul acesta frumos în care sunt și eu inclusă, este visul meu demult.
Și mi-am dorit foarte tare să încep cu Dan, care a fost prietenul meu de suflet, omul cel mai bun din viața mea. Altul nu s-a născut și nu se va mai naște ca Dan. Artistul Dan Spătaru… îl cunoașteți, îl știți. El există. Ați auzit prin muzica lui…”, a declarat Mirabela Dauer, potrivit romaniatv.net.
Cu ochii în lacrimi, Mirabela Dauer le-a mulțumit tuturor celor prezenți, mărturisind că, la început, s-a temut că nimeni nu va răspunde la invitația ei.
„Mulțumesc colegilor care au venit. Le mulțumesc din suflet. Știți că, la un moment dat, am crezut că nu o să vină nimeni. Pentru că nu știu dacă se mai pune așa preț pe valorile noastre naționale. Și mai ales noi, colegii, care avem alte preocupări: să muncim, să trăim, să existăm. Vă mulțumesc din suflet, dragii mei. Ați fost minunați”, a spus emoționată Mirabela Dauer, potrivit viva.ro.