Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Anghel Iordănescu a vorbit în premieră despre importanța credinței: „Eu sunt foarte păcătos!”

Anghel Iordănescu a vorbit în direct la FANATIK SUPERLIGA despre credința sa și despre modul în care întreaga familie Iordănescu se raportează la credință și la Dumnezeu.
09.12.2023 | 08:55
Anghel Iordanescu a vorbit in premiera despre importanta credintei Eu sunt foarte pacatos
Anghel Iordănescu a vorbit în premieră despre importanța credinței: „Eu sunt foarte păcătos!”
ADVERTISEMENT

Într-un dialog cu Horia Ivanovici, fostul selecționer a mărturisit că a ”păcătuit” recent atunci când s-a mândrit cu calificarea la Euro 2024 a fiului său Edi Iordănescu, deși mândria este un păcat. Cel care a deschis acest subiect a fost Horia Ivanovici, moderatorul emisiunii FANATIK SUPERLIGA. Anghel Iordănescu a vorbit, așadar, în premieră despre credință.

Anghel Iordănescu a vorbit în premieră despre importanța credinței

”Vorbeam și despre credință cu domnul Ienei. De ce e atât de importantă credința pentru familia dumneavoastră?”, a întrebat Horia Ivanovici, iar răspunsul, extrem de sincer, a venit imediat. De altfel, în familia Iordănescu cea care inspiră pe toată lumea este soția lui Anghel Iordănescu, Victoria Iordănescu, femeia care i-a fost alături mereu.

ADVERTISEMENT

”Fără credință nu faci nimic în viață. Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, casa noastră este să zic așa un loc unde ne găsim liniștea prin credință. Tot meritul acesta îl are mama copiilor mei și soția mea. Personal sunt foarte păcătos. În sensul că, sincer, să nu te mândrești se spune, eu m-am fălit cu calificarea lui Edi. Cel puțin în casă, nu public, dar acest lucru nu mă scutește de acest păcat. Spunea Gigi Becali că mândria este unul dintre cele mai mari păcate.

Tot meritul este al soției, ea este cea care ne luminează, ne ghidează, ea ne permite sau nu ne permite să ieșim din acest cadru. Nimic fără Dumnezeu, mai ales noi ca români, care suntem recunoscuți ca un popor religios”, a explicat Anghel Iordănescu. ”Fără credință nu există nimic”, a completat și Horia Ivanovici, în direct la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Mitică Dragomir a lăudat familia Iordănescu pentru credința de care dă dovadă

În urmă cu o săptămână, Mitică Dragomir vorbea deschis în emisiunea MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ, despre oamenii de fotbal religioși de la noi, dar și despre percepția sa despre viață și Dumnezeu. Familia Iordănescu era menționată și dată ca exemplu pozitiv, la fel ca și Gigi Becali sau apropiații săi. Cât despre Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF a mărturisit că are o vedere mai modernă asupra întregului concept de credință și religie.

”O să râzi. Eu nu sunt un tip dogmatic. Cred că există o forță care ne ordonează pe toți, ori e implantată în creier, ori e ceva supranatural care le coordonează pe toți. Pentru că toată lumea e coordonată. Să fie foarte clar. Nu că a spus prof. Ciurea. Părerea mea e că toată lumea e coordonată. Omul e diferit. Nu sunt doi oameni la fel, nici gemeni dacă sunt. Dumnezeu n-a făcut natura ca doi să semene unul cu altul. Și de aceea sunt diferențele de opiniile și de înțelegere și de tot.

ADVERTISEMENT

Eu cunosc două cazuri, trei cazuri. Cunosc un caz Gigi Becali, care a fost mai golănaș, mai zburdalnic, le-a făcut pe toate Gigi. Băi, nene, când s-a apucat de o chestie religioasă, au venit avioanele cu bogățiile și i le-au lăsat în curte. Unul care era prieten cu el, Costel Bucur, a zis începând de azi mă las de jocuri de noroc și mă apuc de religie. Tot așa, ca ăsta, cu biserică, stă în genunchi, se roagă două ore, în fiecare zi, toată familia! Uite așa a zburat. Citiți raportul ANAF. A avut câștig 21.000.000 de euro anul trecut.

Alții, familia Iordănescu. Eu nu fac propagandă Bisericii. Și acum urmează al patrulea. Eu. Și eu o iau pe calea dogmelor. Nu ca ăștia, că nu sunt tare ca ăștia. Și eu încep ușir, ușor, mă las de toate jocurile de noroc. (n.r. – Te duci la biserică?) Copiii mei se duc și nepoții. Eu de când mi-am înmormântat copilul nu mă duc că fac temperatură, nu că nu îmi place. Am o reacție negativă în biserică”, a punctat Mitică Dragomir la MAX PROFEȚIILE LUI MITICĂ.

ADVERTISEMENT

FANATIK SUPERLIGA, emisiune moderată de Horia Ivanovici, se vede în direct și în exclusivitate pe www.fanatik.ro în fiecare zi de luni, marți și vineri, de la ora 10:30. Nu uitați! Emisiunea FANATIK SUPERLIGA se poate vedea LIVE doar pe home page-ul www.fanatik.ro, iar pentru cei care vor să o revadă, sau nu au reușit să o urmărească în direct, aceasta va fi în premieră de la ora 17:30.

Premiera FANATIK SUPERLIGA va fi disponibilă pe canalul de YouTube Fanatik (nu uita să dai LIKE şi SUBSCRIBE la notificări pentru a fi notificat când porneşte premiera emisiunii), precum și pe pagina Facebook Horia Ivanovici Oficial (nu uita să dai LIKE şi URMĂREŞTE pentru a fi notificat când porneşte premiera emisiunii), dar și pe pagina de Facebook Fanatik nu uita să dai LIKE si URMAREŞTE pentru a fi notificat).

Anghel Iordănescu, în premieră despre importanța credinței

 

ADVERTISEMENT