Sport

Anghel Iordănescu visează cu ochii deschiși după Islanda – România: „Vom ajunge la baraj!”

Anghel Iordănescu visează cu ochii deschiși după Islanda - România, scor 0-2.
03.09.2021 | 21:17
Anghel Iordanescu viseaza cu ochii deschisi dupa Islanda  Romania Vom ajunge la baraj
ADVERTISEMENT

Anghel Iordănescu a fost mulțumit de victoria României cu Islanda, scor 2-0, însă a explicat ce trebuie să mai fie făcut la națională pentru ca „tricolorii” să obțină rezultatele dorite.

Fostul selecționer crede că „tricolorii” vor ajunge să joace barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din Qatar și spune că România va obține 6 puncte din meciurile cu Liechtenstein și Macedonia de Nord.

ADVERTISEMENT

Anghel Iordănescu visează cu ochii deschiși după Islanda – România

Anghel Iordănescu a vorbit după victoria României din Islanda și consideră că „tricolorii” se pot califica la barajul pentru Cupa Mondială din 2022: „Eu sunt încrezător și din punctul meu de vedere e o victorie extrem de importantă.

E o victorie obținută după un joc bun, acceptabil. Eu mă bucur pentru cele trei puncte și pentru speranța noastră că putem să terminăm grupa pe locul doi și după vom mai vedea”.

ADVERTISEMENT

„Adversarul nu a avut vreo 5-6 jucători în contextul în care au avut problemele pe care le-au avut. Dar, echipa noastră a avut momente bune de joc și m-a bucurat că până la urmă, după un an de zile, selecționerul nostru a înțeles că un controlor de joc în fața apărării, gen Nedelcu, îi poate aduce mai multă siguranță în meciuri.

Nedelcu nu a impresionat, dar a venit cu acea liniște în fața fundașilor centrali. E un bun pasator, poate să paseze în profunzime și nu în ultimul rând e omul care poate schimba jocul dintr-o parte în alta, fără să mai prelungim mingea de la fundașii centrali pe la cei laterali și înapoi”, a mai spus Anghel Iordănescu, la TV DigiSport.

ADVERTISEMENT

„Mai sunt semne de întrebare, da sunt încrezător!”

„Nu știu ce soluții mai are Mirel pentru atacanți. El trebuia până la ora asta să aibă un schelet al naționalei, adică vreo 7-8 jucători fixați.

Mai sunt semne de întrebare, dar una peste alta sunt încrezător. Cu siguranță vom lua trei puncte cu Liechtenstein și alte trei puncte cu Macedonia de Nord. Vom ajunge la baraj, de-acolo mi-aș face griji”, a continuat Anghel Iordănescu.

ADVERTISEMENT

„L-am ascultat pe Ovidiu Sabău și a spus că jucătorii au câștigat respectul, eu nu cred că au câștigat respectul. Până atunci, e mai greu ca Dennis Man să îi răspundă lui Viorel Moldovan, poate doar prin golurile de pe teren.

Din punctul meu de vedere, respect îi dăm lui Gabi Balint, lui Ovidiu Sabău, Viorel Moldovan, Raț… celor care au făcut performanță.

Echipa națională nu a avut performanțe în ultima perioadă. Să-i facem pe jucători să înțeleagă că mai au de tras”, a mai spus fostul selecționer.


  • (P) Cotă EXCLUSIVĂ Fortuna: 1,03 este cota pentru „peste 1,5 goluri” la meciul România – Liechtenstein. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT