Anglia a făcut egal cu Ghana în etapa a doua a grupei L de la Campionatul Mondial din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, într-un meci disputat în SUA, la Foxborough, Massachusetts, în care în prima repriză nu a fost trimis nici măcar un șut pe spațiul porții, iar la final s-a ajuns abia la patru astfel de realizări, trei de partea europenilor, respectiv una pentru africani.
Din acest motiv, fotbaliștii naționalei pregătite de Thomas Tuchel au început la scurt timp după încheierea partidei să fie ironizați pe rețelele de socializare, în primul rând de către propriii fani. În mod special s-a mers pe ideea de plictiseală generalizată care i-a „condus” pe urmăritorii de la TV ai meciului într-o stare adâncă de somnolență.
În acest sens, au fost folosite chiar mai multe fotografii făcute de-a lungul timpului marelui Diego Armando Maradona în astfel de ipostaze, cu un fundal sonor relevant pentru a sublinia ideea explicată anterior. De asemenea, în aceeași notă, un alt utilizator de pe Twitter a creat un colaj format din mai multe momente relevante în sensul inducerii ideii de plictiseală generată de jocul prestat de cele două naționale în acest meci.
England vs Ghana pic.twitter.com/KLvrKx9ZY9
— Troll Football (@TrollFootball) June 23, 2026
The whole match😭pic.twitter.com/U28bUYxCGA
— GWN (@Goalwirenews) June 23, 2026
De asemenea, în același context s-a mai insistat foarte mult și pe ideea că naționala „celor trei lei”, așa cum este supranumită Anglia, a fost „îmblânzită” de către ghanezi fără mari eforturi la această partidă de la Campionatul Mondial. S-a apelat inclusiv la o imagine generată cu ajutorul Inteligenței Artificiale, în care trei lei au fost imaginați în timp ce erau închiși într-o cușcă, „supravegheați” atent de către un individ purtând un tricou cu Ghana.
Three lions pic.twitter.com/UgNyHSiF1C
— west (@WGeebouy) June 23, 2026
— Mmmc (@surewinrr) June 24, 2026
Pe de altă parte, și ghanezii au fost ironizați pentru modul în care s-au apărat în acest meci cu Anglia. Nu în ultimul rând, nu a fost „iertat” nici golgheterul naționalei Albionului, Harry Kane, cel care a dezamăgit în această partidă și a ratat ocazii importante de gol în repriza secundă, din situații din care de obicei este „letal” în fața porții adverse.
GHANA mission accomplished. pic.twitter.com/H3Olq61yhz
— Hlaha@861024 (@Hlaha8610241) June 23, 2026
Harry when I put money on him 😭 pic.twitter.com/sMYo868kH7
— HOØDǏE (@xHOODIEx000) June 23, 2026