Englezii, care sunt considerați printre marii favoriți la câștigarea trofeului, vor debuta în Grupa C împotriva Serbiei, pe 16 iunie, la Gelsenkirchen, urmând să joace apoi cu Danemarca (20 iunie, Frankfurt) și cu Slovenia (25 iunie, Koln).
Într-o primă fază, selecționerul Gareth Southgate a anunțat un lot lărgit de 33 de jucători pentru EURO 2024, urmând ca mai apoi să renunțe la 7 jucători. Iar acest lucru s-a întâmplat, deși tehnicianul Angliei nu a făcut deocamdată un anunț oficial.
Presa britanică scrie însă că Southgate a luat deja decizia în ceea ce-i privește pe cei 7 care nu vor merge la turneul final, iar printre aceștia se află și două nume grele. Este vorba de Harry Maguire de la Manchester United și Jack Grealish de la Manchester City.
În ceea ce-l privește pe fundașul în vârstă de 31 de ani, care a purtat banderola de căpitan la Mondialul din 2018, acesta nu este refăcut complet după o accidentare la gambă suferită în aprilie, care l-a ținut departe de victoria lui United în finala Cupei Angliei.
Superstarul Jack Grealish a avut evoluții modeste în acest an și și-a pierdut locul de titular la Manchester City. El a început pe banca de rezerve amicalul cu Bosnia Herțegovina de acum 3 zile și a prins doar ultima jumătate de oră.
Ceilalți 5 jucători din lotul lărgit care nu vor merge la turneul final din Germania sunt James Maddison (Tottenham), Jarrad Branthwaite (Everton), James Trafford (Burnley), Curtis Jones (Liverpool) și Jarrell Quansah (Liverpool).
Singurul nume confirmat dintre cei 7 până la această oră este cel al lui Maddison. Chiar mijlocașul lui Tottenham a fost cel care a precizat faptul că nu va merge la Euro 2024 și s-a arătat dezamăgit de alegerile lui Southgate.
”Sunt devastat. Am crezut că va exista un loc pentru mine într-o echipă de 26 de oameni, deoarece simt că aduc ceva diferit și că am fost un pilon în toată această campanie de calificare la EURO 2024 din Germania. Dar managerul a luat decizia și trebuie să respect asta. Mă voi întoarce, nu am nicio îndoială”, a scris el, pe rețelele de socializare.
În aceste condiții, lotul de 26 de jucători al Angliei pentru EURO 2024 este următorul: