Sport

Anglia contraatacă în finala sexului frumos de la EURO 2020. Cum arată iubitele starurilor lui Gareth Southgate. Foto

Anglia contraatacă în finala sexului frumos de la Campionatul European și încearcă să se ridice la nivelul iubitelor jucătorilor din „Squadra Azzurra”, care au impresionat la EURO 2020.
09.07.2021 | 17:40
Anglia contraatacă în finala sexului frumos de la EURO 2020. Cum arată iubitele starurilor lui Gareth Southgate. Foto
ADVERTISEMENT

FANATIK a prezentat cum arată primul unsprezece al celor mai sexy partenere ale jucătorilor lui Roberto Mancini, care par favorite în confruntarea cu englezoaicele. Pot însă produce și ele surpriza, mai ales că au sute de mii de fani pe Instagram.

Finala de pe Wembley e așteptată cu sufletul la gură mai ales de suporterii englezi, care vor primi și o zi liberă după finala EURO 2020, pentru a sărbători așa cum trebuie, sau să își lingă rănile în cazul unei înfrângeri contra Italiei. Iubitele jucătorilor Italiei și Angliei au făcut și ele furori la acest turneu final, așa că propunem o altfel de finală, dedicată sexului frumos.

ADVERTISEMENT

Iubitele fotbaliștilor din naționala Angliei au făcut senzație la EURO 2020. Cum le răspund rivalelor italience

Duelul dintre Italia și Anglia se extinde și la nivelul iubitelor fotbaliștilor care vor fi prezenți în mare finală de duminică, unde italiencele par favorite. Cu toate astea, nici englezoaicele nu sunt deloc mai prejos și le răspund rivalelor italience înainte de marele meci din templul fotbalului englez, Wembley.

Megan Davison este iubita lui Jordan Pickford încă din copilărie și formează un cuplu de fier din naționala Angliei. Acum cei doi au un copil, iar Megan a fost alături de portarul lui Sunderland în cele mai grele momente ale carierei. S-au căsătorit anul trecut, dar nu au putut face o nuntă așa cum își doresc din cauza pandemiei. Cei doi locuiesc într-o casă imensă evaluată la peste două milioane de euro din Cheshire.

ADVERTISEMENT
Megan Davison, iubita lui Jordan Pickford, portarul lui Everton.
Megan Davison, iubita lui Jordan Pickford, portarul lui Everton.

Kate Kane e soția golgheterului Angliei la acest turneu final cu patru goluri, Harry Kane. Kate și atacantul lui Tottenham sunt împreună încă din adolescență. Cei doi au trei copii: două fete, Ivy și Vivienne și un băiat: Louis.

Harry Kane, alături de soția sa, Kate.
Harry Kane, alături de soția sa, Kate.

Apărarea este dirijată de Fern Hawkins, superba logodnică a lui Harry Maguire

Fern Hawkins ar putea să dirijeze apărarea și e prietenă foarte bună cu Megan Davison. Fern e specialistă în fizioterapie și îl ajută fundașul lui Manchester United să se recupereze după meciuri, dar mai ales după accidentări. Sunt împreună de zece ani, iar în 2018 s-au căsătorit la Paris. Au două fete: Lillie Saint și Piper Rose.

ADVERTISEMENT
Fern Hawkins e iubita fundașului lui Manchester United, Harry Kane.
Fern Hawkins e iubita fundașului lui Manchester United, Harry Kane.

Charlotte Trippier e superba nevastă a lui Kieran Trippier, care a câștigat în acest sezon titlul de campion în Spania cu Atletico Madrid. S-au căsătorit în 2016 și au doi copii împreună. Charlotte a fost încântată se mute de la Londra la Madrid în 2019, când jucătorul a plecat de la Tottenham pentru 20 milioane de lire sterline.

Charlotte Trippier, una dintre cele mai sexy iubite din naționala Angliei.
Charlotte Trippier, una dintre cele mai sexy iubite din naționala Angliei.

Atacul Angliei arată și mai bine cu Paige Milian, iubita lui Raheem Sterling, care face un cuplu incendiar cu Kate, soția lui Kane. La fel ca cei doi, Paige și Raheem sunt împreună de foarte mult timp, pe vremea când ea lucra la JD Sports. De atunci, Paige a lucrat pentru propria afacere,  Milian Property. S. Cei doi au o casă pur și simplu superbă, tot în zona exclusivistă a Cheshire și deține o casă de patru milioane de euro, în care locuiesc alături de fiii lor Thiago și Thai-Cruz.

ADVERTISEMENT
Paige Milian, alături de starul naționalei Angliei, Raheem Sterling, autorul a trei goluri la EURO 2020.
Paige Milian, alături de starul naționalei Angliei, Raheem Sterling, autorul a trei goluri la EURO 2020.

La mijlocul terenului, italienii vor fi ademeniți de Chloe Wealleans-Watts

Chloe Wealleans-Watts este prietena lui Mason Mount. Mulatra îi poate face pe italieni să cânte cum vrea, fiind solistă vocală de profesie. Fosta „Miss Newcastle” face parte dintr-o trupă care se numește 303. A semnat un contract cu o faimoasă agenție numită Storm Models și e iubita mijlocașului lui Chelsea de patru ani.

Chloe Wealleans-Watts e „pata de culoare” de la mijlocul terenului, iubita lui Mason Mount.
Chloe Wealleans-Watts e „pata de culoare” de la mijlocul terenului, iubita lui Mason Mount.

Anouska Santos e partenera lui Luke Shaw și o obișnuită a tribunelor, mai ales pe „Teatrul Viselor” din Manchester. A fost, de asemenea, și la meciurile de la EURO 2020 pe Wembley, unde l-a luat și Shaw Jr.

Anouska Santos, blonda focoasă din viața lui Luke Shaw, extrema lui Manchester United.
Anouska Santos, blonda focoasă din viața lui Luke Shaw, extrema lui Manchester United.

Annie Kilner ar putea să sucească mintea oricărui bărbat. Jumătatea lui Kyle Walker a fost prezentă în tribune la toate meciurile Angliei de pe Wembley. Kyle și Annie au împreună trei copii: Riaan, Reign și Roman. Înaintea meciului cu Croația din grupe, Annie a fost văzută pe Wembley în compania, soției lui Wayne Rooney, Coleen.

Annie Kilner, poate cea mai sexy iubită de fotbalist din lotul naționalei Angliei.
Annie Kilner, poate cea mai sexy iubită de fotbalist din lotul naționalei Angliei.

Rebecca Burnett e iubita lui Jordan Henderson. Se pare că sunt împreună din 2014, când încă juca încă la Sunderland. L-a susținut tot timpului, mai ales după ce în 2020 a cucerit titlul în Premier League cu FC Liverpool. Au doi copii.

Rebecca Burnett, alături de Jordan Henderson, la finalul sezonului în care Liverpool a câștigat titlul de campioană în 2020.
Rebecca Burnett, alături de Jordan Henderson, la finalul sezonului în care Liverpool a câștigat titlul de campioană în 2020.
  • 11 iulie e data marii finale a Campionatului European dintre Anglia și Italia
ADVERTISEMENT