ANI decimează CNA: Mititelu incompatibil, Răzvan Popescu în conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Christian Mititelu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, şi încălcarea regimului...
07.08.2013 | 14:37
ANI decimeaza CNA Mititelu incompatibil Razvan Popescu in conflict de interese
ADVERTISEMENT

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Christian Mititelu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, şi încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de natură penală de către Răsvan Popescu, fost preşedinte al CNA, conform unui comunicat ANI.

Ce arată comunicatul ANI

Mititelu Christian s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 4 noiembrie – 15 decembrie 2012, întrucît a exercitat, simultan, atît funcţia de Preşedinte şi, ulterior, pe cea de Vicepreşedinte al Asociaţiei “Alianţa Civică”, cît şi calitatea de membru al CNA.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, Popescu Răsvan a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucît, în calitate de membru al CNA (mandatele 2006 – 2012, 2012 – 2018), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a soluţionat cereri şi a participat la luarea unor decizii în urma cărora s-au acordat autorizaţii de licenţă audiovizuală pentru S.C. PRO TV S.A. De asemenea, Popescu Răsvan s-a aflat în relaţii comerciale şi a beneficiat de foloase patrimoniale în cuantum de 15.000 de euro de la S.C. MEDIA PRO PICTURES S.A.

Din activitatea de evaluare, a rezultat faptul că atît PRO TV S.A., cît şi MEDIA PRO PICTURES S.A. (societate comercială din partea căreia Popescu Răsvan a realizat beneficii materiale în cuantum de 15.000 de euro) au acelaşi acţionar, şi anume CME Investments B.V.

ADVERTISEMENT

Aşadar, Popescu Răsvan nu a respectat dispoziţiile art. 2531, alin. (1) din Codul Penal al României, conform cărora “Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin pînă la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de munca în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dereptului de a ocupa o funcţie publică pe durata maximă”.

Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea verificării indiciilor privind săvîrşirea de către Popescu Răsvan a infracţiunii de conflict de interes.

ADVERTISEMENT

SURSA: HOTNEWS