Life

Animalul rar surprins pe străzile din București pe care mulți îl consideră drăgălaș. Devine periculos dacă are pui, nu trebuie să te apropii de el

Imagini uluitoare surprinse pe străzile din București. Un șofer de autobuz a filmat un animal rar cum gonea panicat pe lângă mașini.
12.02.2025 | 12:46
Animalul rar surprins pe strazile din Bucuresti pe care multi il considera dragalas Devine periculos daca are pui nu trebuie sa te apropii de el
Animalul rar surprins pe străzile din București. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Imagini desprinse parcă din filme s-au viralizat miercuri dimineață, 12.02.2025,  în mediul online. Un șofer, aflat la serviciu, a surprins un animal rar, panicat, care gonea pe străzile Bucureștiului. Nici la zoo nu vezi așa ceva!

Update. Cangurul este al lui Nuţu Cămătaru

Poliția a confirmat că puiul de cangur a umblat pe străzile din sectorul 5 în cursul zilei de miercuri. “La data de 12 februarie 2025, în jurul orei 11.20, polițiștii Capitalei au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă, din Sectorul 5 ar fi fost văzut un pui de cangur. 

ADVERTISEMENT

La adresa menționată s-au deplasat cu operativitate atât echipaje din cadrul Secției 24 Poliție, cât și polițiști din cadrul Serviciului pentru Protecția Animalelor care au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. 

În urma verificărilor efectuate a fost identificat proprietarul animalului în cauză care deține mai multe exemplare de faună sălbatică”.

ADVERTISEMENT

În fapt, proprietarul puiul de cangur alb este Nuţu Cămătaru.

“De asemenea, din primele verificări a rezultat presupunerea rezonabilă că, animalul a scăpat din curtea proprietarului în momentul în care o persoană desfășura activităţi de curățenie în țarcul în care era ținut acesta. Totodată, animalul a fost recuperat de proprietar la scurt timp după incident”, a mai transmis Poliţia.

Un cangur alb a fost filmat pe străzile din București

Bucureștiul este considerat de mulți dintre cei născuți în orașele mai mici – locul tuturor posibilități. Aici găsești oportunități de muncă mai bine plătite, șansa unui trai mai bun și, se pare, posibilitatea de a nu te plictisi niciodată.

ADVERTISEMENT

Traficul oferă surprize nebănuite – și nu este vorba numai despre aglomerație. Căci, un șofer de autobuz a surprins pe străzile Sectorului 5 un animal rar, ce gonea panicat printre mașini.

ADVERTISEMENT

Este vorba despre un cangur alb, care sărea printre mașinile de șosea, încercând să se ferească de acestea. Unii au făcut glume pe seama videoclipului, dar au existat și persoane care au recunoscut exemplarul.

Conform unui internaut, acesta ar aparține unui centru de echitație din zonă. „E de la Clubul de Echitație Sport Club Dragon, am anunțat eu acum. Pare să fie pe Sălaj, lângă Parcul Humulești, așa e?”, a spus cineva în comentarii.

cangur București trecere de pieteni mașină gard
Un cangur alb a fost văzut pe străzile din București.
Sursa foto: Facebook/ colaj Fanatik

De menționat este că apariția exotică a avut loc chiar în apropiere de casa lui Nuțu Cămătaru. Asta după ce, anul trecut, în urma unei descinderi la proprietatea din Rahova, autoritățile care căutau un cal, au dat peste mai multe specii rare și exotice, printre care două păsări de pradă, două maimuțe, o cămilă și un cangur alb. 

De ce este cangurul alb atât de rar

Faptul că un cangur alb a fost văzut în București este cu atât mai ciudat cu cât animalele sunt extrem de rare în Europa. Abia dacă pot fi văzute la grădinile zoologice, căci aceste exemplare se găsesc, cu precădere, în Australia.

Blana lor complet albă se datorează unei mutații genetice și, conform specialiștilor, doar un pui la o sută de mii se naște albinos. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2019, la grădina zoologică din Haricov, Ucraina. 

În ce condiții devin cangurii periculoși

Chiar dacă, în general, cangurul este un animal prietenos, acesta poate deveni destul de agresiv atunci când este pus în situația de a-și apăra puii, este nevoit să-și apare teritoriul sau atunci când vine vorba să se reproducă.

Mamiferul marsupial nu este deloc inofensiv. Acesta are înălțimea cuprinsă între 0,9 metriși 3 metri și poate ajunge să cântărească până la 150 de kilograme. Cangurul se deplasează repede, din cauza dimensiunilor mari ale picioarelor.

Iar blana, în funcție de specie, poate avea mai multe culori: cenușie, brună, brună-roșiatică, brună-gălbuie, albastră-deschisă sau neagră. Cangurii trăiesc în Australia, inclusiv în Tasmania, și în Noua Guinee.

Tags: