Animalul spectaculos care a fost observat în munții României este un simbol al puterii. Mulți îl asociază cu Zeus, regele zeilor, iar puține persoane au șansa să îl admire cu adevărat.
Deși pare greu de crezut, în pădurile României se ascund numeroase specii de animale de care poate chiar nu știam. Unele sunt drăgălașe la prima vedere, dar periculoase, în timp ce altele sunt impunătoare.
Animalul spectaculos care a fost observat în munții României este însă ceva mai special. De altfel el se regăsește și pe stema națională a României unde este inclusă o reprezentare a acestei specii, ca element central.
Este vorba despre acvila de munte. Aceasta a putut fi observată în județul Iași pe 27 octombrie 2024. Vorbim despre o specie de acvilă de talie mare, care reprezintă totodată și un simbol al puterii.
Cum arată? Adulții au pe spate în colorit nuanțe de maroniu și gri. De cealaltă parte, ventral acoperitoarele și corpul sunt maronii, iar penele de zbor gri. Păsările ceva mai tinere în schimb au pete albe pe aripi care devin mai mici cu vârsta și dispar la adulți.
Animalul spectaculos care a fost observat în munții României se găsește în zonele calde și temperate din Europa. Totodată, mai poate fi întâlnit și în mai multe zone din Asia, dar și în America de Nord.
În țara noastră pe de altă parte, a devenit din ce în ce mai greu de găsit. Acvila de munte poate fi întâlnită doar în zonele cu masive calcaroase, adică în regiunile montane. Iar specialiștii spun că cele mai multe perechi se cuibăresc în Carpații Occidentali.
Având în vedere aspectul său maiestuos, pasărea a fost multă vreme simbolul regalității. Iar cine va fi atent va observa că aceasta este reprezentată în multe embleme ale statelor sau instituțiilor, în special cele militare.
Ce se întâmplă cu specia la nivel național? Din cauza vânării, acvila de munte a cunoscut un declin semnificativ. De asemenea, presiunile, inclusiv fotografiere și alpinismul, dar și traseele de cățărare amplasate pe stânci contribuie la degradarea speciei.
Totodată, unele zone au ajuns să fie intens circulate de oameni în drumeții și nu numai. Iar toți acești factori, din păcate, contribuie treptat la dispariția acestui animal deosebit.