Animalul uriaș din Munții Apuseni care valorează o adevărată comoară. Poate ajunge până la 2,5 metri înălțime și se vinde pe sume exorbitante. Cu banii ceruți, poate fi achiziționată o mașină.
Percheronul [perșeron] este o rasă de cai de tracțiune prezentă într-o singură zonă din România, Apuseni. Originar este de pe valea râului Huisne, în provincia Perche, din regiune Normandia, Franța.
Acesta este și locul care dă numele rasei. Suri sau negri, acești cai au musculatura bine-dezvoltată. Sunt recunoscuți pentru inteligență, dar și pentru dorința de a munci. Inițial, au fost folosiți pentru război.
Pe măsură ce timpul a trecut, animalul uriaș a ajuns înhămat la diligențe. Mai târziu, caii au fost folosiți în agricultură, precum și pentru a transforma mărfuri grele.
Percheronii din Apuseni de rasă pură sunt folosiți în industria forestieră și pentru a trage trăsurile, dar și la călărie, chiar și în competiții în disciplinele de echitație engleză, precum cursele cu obstacole.
Mulți cai din această rasă au semne albe e cap și pe picioare. Totuși, conform registrelor, albul excesiv nu este dorit atunci când este vorba despre animalul uriaș din România, notează stiristul.com.
Chiar dacă sunt de o frumusețe deosebită, nu orice român poate avea un astfel de cal. Calul care poate ajunge până la 2,5 metri înălțime, are și un preț destul de ridicat, de câteva mii de euro.
Calul de o noblețe rar întâlnită este energic, vioi și, în ciuda posturii impresionante, extrem de blând și docil. Nu este de mirare că, pe un site de vânzări din România, un exemplar se vinde cu 7700 de euro.
Suma, echivalentă cu aproximativ 38.000 de lei, este suficientă pentru a achiziționa o mașină sau a da avansul unei case. Totuși, pentru pasionați, nimic nu este prea mult.