ANM a emis cod galben de furtună! Localitățile care sunt lovite de furia naturii

Daniel Șuta   
în Hot News
02/09/2019, 14:31
ANM a emis cod galben de furtună! Localitățile care sunt lovite de furia naturii
Cod galben de furtună în Moldova. Sursa foto: știri-neamț.ro

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de furtună valabil în această după amiază în mai multe localități din județele Bacău, Neamț și Suceava. Se vor semnala averse torențiale însoțite de grindină și descărcări electrice, iar vântul va sufla cu putere, dând ploii aspectul de vijelie.

Cod galben de furtună în trei județe din Moldova

Se vor cumula 25 până la 35 de litri pe metrul pătrat, în special în județele Neamț și Suceava, unde ploile vor lovi cel mai puternic. Sunt vizate localitățile din cele mai înalte regiuni din aceste județe, adică cele de la deal și munte, la altitudini de peste 1.500 de metri. Ploile se vor intensifica în special după ora 15:00, transmite ANM.

Localitățile din județul Bacău vizate de codul galben de ploi sunt  Moinești, Balcani, Poduri, Pârjol, Berești-Tazlău, Berzunți, Măgirești, Solonț, Scorțeni și Ardeoani. Furtuna va fi extrem de puternică și în județul Suceava în localitățile Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Broșteni, Frasin, Stulpicani, Vama, Moldovița, Vatra Moldoviței, Fundu Moldovei, Șaru Dornei, Ostra, Brodina, Frumosu, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Dorna-Arini, Crucea, Iacobeni, Sadova, Izvoarele Sucevei, Ulma, Poiana Stampei, Moldova-Sulița, Cârlibaba, Breaza, Coșna și Ciocănești.

cod galben furtună
Furtunile vor lovi în această după amiază județele Bacău, Neamț și Suceava. Sursa foto: Monitorul de Neamț

Temperaturi de vară și furtuni ciclonice

Localitățile din Neamț vizate de codul galben de furtună sunt Bicaz, Borca, Poiana Teiului, Bicazu Ardelean, Hangu, Farcașa, Tașca, Ceahlău și Grințieș. Vremea va fi, în restul țării, în continuare deosebit de caldă, cu temperaturi specifice lunilor iunie și iulie, adică de 30 până la 32 de grade Celsius la umbră.

Vom avea o toamnă călduroasă, avertizează meteorologii, un sezon în care se pot produce din nou fenomene ciclonice, în special în Bărăgan și Câmpia de Vest, unde furtunile cu aspect tornadic și-au făcut prezența anul acesta mai mult ca oricând.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles