ANM a emis cod galben. Ploi, vijelii și grindină în 4 județe

Bogdan Solomon   
în HotNews
26/09/2019, 12:24
ANM a emis cod galben. Ploi, vijelii și grindină în 4 județe
ANM anunță ploi, vijelii și căderi de grindină în următoarele zile. Sursa foto: a1.ro

Vremea capricioasă continuă să-și facă simțită prezența și în cursul zilei de joi, 26 septembrie. Potrivit prognozei date publicității de Administrația Națională de Meteorologie, în patru județe ale țării sunt semnalate ploi, vijelii, dar și căderi de grindină.

Cod galben de vreme rea până vineri

Mai concret, în Tulcea, Constanța, Brăila și Galați, cantitățile de apă vor depăși local 15-20 de litri pe metru pătrat, pe arii restrânse putând atinge chiar și pragul de 40 l/mp. De altfel, aceste regiuni se află sub cod galben de vreme extremă care va rămâne în vigoare până vineri, la orele 6:00 ale dimineții. În acest interval, meteorologii anunță precipitații însemnate cantitativ, descărcări electrice, frecvente intensificări ale vântului, dar și căderi de grindină de dimensiuni mici și medii.

ANM vine, însă și cu vești bune, mai ales pentru locuitorii din sudul și sud-estul țării, unde temperaturile vor înregistra creșteri semnificative, depășind chiar normalul perioadei în care ne aflăm. Astfel, în aceste regiuni, mercurul din termometre va indica valori de până la 28 de grade Celsius.

Weekend-ul aduce vreme frumoasă. Sursa foto: adevarul.ro
Weekend-ul aduce vreme frumoasă. Sursa foto: adevarul.ro

Sâmbătă scăpăm de ploi

Vineri, vremea va continua să se mențină mohorâtă în cea mai mare parte a țării, în unele regiuni ploile având caracter de aversă, fiind semnalate și frecvente descărcări electrice. Precipitații abundente sunt semnalate la munte, dar şi în nordul, în centrul şi în estul ţării, iar vântul va avea intensificări pe creste şi, trecător, în regiunile estice. În ceea ce privește valorile termice, acestea se vor menține ridicate, atât pe timpul zilei, cât și la orele nopții. Mai concret, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 19 şi 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade, izolat fiind semnalate și condiții de ceață.

Weekend-ul aduce vești ceva mai bune din punct de vedere meteorologic. Sâmbătă, soarele își va face din nou apariția în cea mai mare parte a teritoriului, precipitații putând apărea izolat, cu probabilitate mai mare în zonele de munte.

Închide ×