News

ANM a emis prognoza meteo pentru weekend. Se anunţă fenomene neobişnuite

14.11.2019 | 11:43
ANM a emis prognoza meteo pentru weekend Se anunta fenomene neobisnuite
ADVERTISEMENT

ANM a emis prognoza meteo pentru weekend. Trebuie să știți că începând de joi, vremea va fi una destul de neplăcută, cu ploi în multe zone, vânt insistent şi temperaturi în scădere. Maximele vor fi de la 12 la 19 grade, ceea ce reprezintă o scădere față de ultimele zile. În Dobrogea şi Bărăgan, se anunţă o zi mohorâtă, cu ceva ploi şi frecvente răbufniri ale vântului. Atenţie, pentru că la noapte o să plouă. În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, vom avea vreme urâtă şi ploi temporare. Se răcoreşte puţin, dar vântul va spori senzaţia de frig.

ANM a emis prognoza meteo pentru weekend

În nordul Moldovei şi în Bucovina o să se adune norii şi o să se răcorească faţa de miercuri, dar condiţii de ploaie apar abia la noapte. În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş va fi o zi destul de neplăcută, cu ploi consistente şi temperaturi în scădere perceptibilă. În vestul ţării va ploua mai puţin, se răcoreşte, și din când în când vântul va sufla cu putere. La noapte, însă, se înseninează, iar minimele ajung la 10 grade.

ADVERTISEMENT

În Transilvania, ploile vor fi destul de serioase, vin peste tot, iar la munte se strâng peste 20 l/mp. Aşadar, nu este nicio surpriză că se răcoreşte. Şi în Oltenia avem vreme închisă şi ploioasă, cu răbufniri ale vântului şi temperaturi modeste. Norii nu se împrăştie nici pe timpul nopţii. O atmosferă destul de neplăcută găsim şi în ţinuturile sudice. Şi aici se răcoreşte cu câteva grade, norii persistă, iar vântul va fi activ. Ploile apar către seară şi la noapte.

Se anunţă fenomene neobişnuite

Şi în Bucureşti avem ceva ploi, însă vremea se menţine caldă pentru luna noiembrie. Joi aşteptăm altă zi închisă, cu răbufniri ale vântului, mulţi nori şi ploi mai spre seară. Vântul atinge viteze de 40 km/h, presiunea atmosferică va creşte, iar maximă termică rămâne la valori de octombrie. În zonele de munte aşteptam vreme caldă şi ploi pe suprafeţe mari. În Carpaţii Meridionali vor fi cantităţi de peste 25 l/mp, iar vântul va sufla cu putere. Va avea răbufniri cu viteze de 80 km/h.

ADVERTISEMENT

În  următoarele 3 zile, în Bucureşti, vin ceva ploi, însă vremea se menţine caldă pentru noiembrie. Vineri dimineaţă mai apar ceva nori, însă după amiaza vom avea soare. Presiunea atmosferică ajunge la normal, iar maximă urca spre 19 grade. Sâmbătă dimineaţa aşteptam ceaţă, apoi se anunţă vreme frumoasă şi la fel de caldă că vineri. Şi duminică va fi cald, se arată soarele, dar apar şi câţiva nori pe parcursul zilei. Vântul va avea unele intensificări, iar în noaptea următoare vine ploaia. La munte, găsim vreme caldă şi ploi pe suprafeţe mari.