News

ANM anunță o schimbare drastică a vremii. De la -20 la +10 grade Celsius

19.01.2021 | 08:42
ANM anunta o schimbare drastica a vremii De la 20 la 10 grade Celsius
ADVERTISEMENT

După mai multe zile geroase, cu temperaturi record pentru iarna în curs, de sub -20 de grade, ANM anunță o schimbare drastică a vremii, iar valorile neobișnuite vor reveni în țara noastră.

De la mijlocul săptămânii în curs, iarna va lua o pauză, iar în locul ei vor reveni temperaturile anormale pentru acest sezon rece.

ADVERTISEMENT

Astfel, de la gerul nocturn și matinal, presărat cu valori care au scăzut sub -10 grade în sud și chiar sub -20 în zonele nordice și centrale, trecem brusc la valori mai apropiate de luna martie.

Schimbare drastică a vremii în România: de la -20 la +10 grade, conform ANM

Vremea geroasă se apropie de final în România. De miercuri, 20 ianuarie, din peisaj vor dispărea valorile extrem de scăzute, iar zăpada sin zonele joase se va topi, date fiind maximele pozitive.

ADVERTISEMENT

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, după noaptea de marți spre miercuri, vremea va intra într-un proces de încălzire, iar în weekend putem vorbi de maxime de peste 10 grade Celsius.

”Mai avem de traversat încă o noapte foarte rece, cu temperaturi izolat sub – 18 grade în Maramureş, Transilvania şi în nordul şi centrul Moldovei, o temperatură minimă de -13 grade şi în zona preorășenească a Capitalei.

ADVERTISEMENT

De mâine (n.r. miercuri, 20 ianuarie), temperatura va fi în creştere, în noaptea de marţi spre miercuri, doar izolat va mai coborî temperatura în jur de -10 grade pe suprafeţe restrâns, în Muntenia, în estul Transilvaniei sau în Moldova, iar de miercuri vom avea temperaturi pozitive, ziua, în întreaga ţară.

Miercuri sunt estimate temperaturi maxime între 1 şi 7 grade, dar vom vedea că joi, vineri, sâmbătă, mai ales în regiunile sudice, dar şi în partea de vest vor fi temperaturi maxime în jur de 10 grade”, a anunţat Mihai Huştiu, meteorolog ANM, la Antena 3.

ADVERTISEMENT

Miercurea Ciuc, record negativ în această iarnă

ANM anunță că cea mai scăzută temperatură din ţară s-a înregistrat, duminică dimineața, la Miercurea Ciuc, unde staţia meteo a înregistrat o minimă de minus 22,9 grade Celsius. Valoarea de minus 22,9 grade Celsius este una obişnuită pentru Harghita, zona fiind supranumită “Polul Frigului”.

Specialiștii anunță că aceste valori de temperatură extrem de scăzute au fost valorizate de o masă de aer rece, pătrunsă în zonă din nordul continentului.

ADVERTISEMENT