News

Avertizare ANM pentru turiștii aflați la munte. Risc însemnat de avalanșe în Carpații Meridionali și Orientali

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că există risc însemnat de avalanșă în mai multe masive muntoase, precum Munții Făgărăș, Bucegi sau Ceahlău.
25.12.2021 | 23:24
Avertizare ANM pentru turistii aflati la munte Risc insemnat de avalanse in Carpatii Meridionali si Orientali
ADVERTISEMENT

Buletinul nivometeorologic pentru perioada 25 decembrie, ora 20 – 27 decembrie, ora 20 emis de către Administrația Națională de Meterologie prevede risc însemnat de avalanșă în mai multe zone muntoase, în urma căderilor recente de zăpadă.

Calificativul „însemnat” este al treilea pe o scară de la 1 la 5, între „mare” și „moderat”.

ADVERTISEMENT

Astfel, pot să apară chiar și la o supraîncărcare slabă pe stratul de zăpadă, cum ar fi un schior izolat sau un grup de turiști aflați la distanță unul de celălalt.

Munții Făgăraș

Există un strat instabil de zăpadă recentă, ce depășește pe alocuri 30-40 cm și care are stabilitate și rezistență reduse, dar și numeroase plăci de vânt pe versanții sudici, estici și sud-estici, în zona crestelor.

ADVERTISEMENT

Stratul instabil din partea superioară poate ceda în special la supraîncărcări, oricât de mici, dar izolat și în mod spontan, pe pantele cele mai înclinate, ducând la declanșări de avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari”, se arată în  informarea ANM.

Riscul este însemnat și pentru altitudinea de 1600-1800 de metri.

Munții Bucegi

Stratul de zăpadă are dimensiuni importante pentru luna decembrie în zona înaltă, îndeosebi pe versanții nordici, iar vântul puternic din perioada precedentă a transportat cantități importante de zăpadă pe văi, acolo unde riscul este mai crescut. Pe văi și în locurile adăpostite sunt depozite însemnate, care depășesc 2 m. Stratul instabil de la suprafață, are stabilitate și rezistență reduse și poate ceda mai ales la supraîncărcări, oricât de mici, dar izolat și în mod spontan pe pantele cele mai înclinate, ducând la declanșări de avalanșe de dimensiuni medii și izolat mari”, precizează sursa citată.

ADVERTISEMENT

Munții Rodnei

Turiștii aflați în această zonă trebuie să țină seama că a nins mult în ultima perioadă, iar ninsorile vor continua.

În zonele adăpostite și pe văi se găsesc depozite mai însemnate de zăpadă. Mai ales la supraîncărcări, dar izolat și în mod spontan pe pantele cele mai înclinate, se pot declanșa avalanşe de dimensiuni medii și izolat mari. Va continua să ningă și sub 1800 m, iar în condiții de supraîncărcare a stratului se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici și izolat medii în zonele cu depozite mai consistente, în special în etajul altitudinal 1500-1800 m”,  informează meterologii

ADVERTISEMENT

Munții Parâng-Șureanu

Vântul puternic a creat multiple plăci de vânt în zona de creastă, pe versanții estici, sudici și sud-estici,  iar la supraîncărcări se pot declanșa avalanşe de dimensiuni medii, pe pantele cele mai înclinate.

Sub 1800 m stratul are dimensiuni mai reduse și este umezit puternic, iar în condiții de supraîncărcare a stratului se pot declanșa avalanșe de dimensiuni mici, pe pantele mai înclinate.

Munții Țarcu-Godeanu

Avalanșele pot fi de dimensiuni mici, izolat medii întrucât stratul de zăpadă este parțial stabilizat. Însă  în zilele următoare ninsorile vor fi semnificative la altitudini mai mari de 1.800 de metri.

Munții Călimani-Bistriței-Ceahlău

La peste 1800 m, în ultimele zile, s-au înregistrat ninsori moderate, iar vântul puternic a dus la formarea de noi plăci de vânt, îndeosebi pe versanții estici, sudici și sud-estici și a transportat zăpada pe văi, unde sunt depozite mai consistente decât în zona de creastă. Ninsori importante sunt așteptate și în zilele următoare, iar stratul va continua să crească, atât la peste 1800 m, cât și sub acestă altitudine”, mai transmite ANM.

ADVERTISEMENT