News

ANM, informare meteorologică și cod galben de vreme severă. Ploi, ninsori, viscol și polei în majoritatea zonelor

Meteorologii de la ANM au emis duminică o informare meteorologică și o avertizare cod galben de ploi, ninsori și viscol pentru mai multe zone din țară.
05.12.2021 | 11:37
ANM informare meteorologica si cod galben de vreme severa Ploi ninsori viscol si polei in majoritatea zonelor
ADVERTISEMENT

Administrația Națională de Meteorlogie (ANM) anunță o înrăutățire considerabilă a vremii în următoarele ore. În acest sens, specialiștii au emis o informare meteo și o alertă cod galben.

Cel puțin până luni, la prânz, România va fi afectată de un front atmosferic încărcat cu precipitații sub toate formele: ploi, lapovițe și ninsori.

ADVERTISEMENT

Și vântul va pune probleme în mai multe zone, iar șoferii trebuie să aibă grijă pe șosele, acolo unde există risc ridicat de producere a poleiului.

Informare meteorologică și cod galben de vreme severă. ANM anunță ploi, ninsori, viscol și polei

Informarea ANM intră în vigoare duminică, la ora 20.00, și este valabilă până luni la ora 12.00.

ADVERTISEMENT

În aceste interval, temporar va ploua în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării. Ploile vor fi moderate cantitativ în sud-vest, unde se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp.

Meteorologii avertizează că în Transilvania, precum și în centrul și nordul Moldovei, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. În zona montană înaltă va ninge și se va depune strat nou de zăpadă și vor fi intensificări ale vântului, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

ADVERTISEMENT

Vremea se va înrăutăți și mai mult începând din noaptea de luni spre marți (6 /7 decembrie), atunci când aria precipitațiilor se va extinde dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile.

La munte va ninge, în centrul, nordul și nord-estul țării treptat vor predomina ninsorile și local se va depune strat de zăpadă.

ADVERTISEMENT

Ninsori abundente și viscol la munte

În ceea ce privește codul galben, acesta este valabil de duminică, ora 20.00, până luni dimineață la ora 8.00.

Local în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși la rafală 70…80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie anunță că ar putea actualiza prezentul mesaj.

Cum va fi vremea în București

În București, cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 2…3 grade, iar maxima termică a zilei de luni, mai ridicată decât în ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 10 grade.

Nu se anunță precipitații în această zi de duminică. Dimineaţa vor fi condiții de ceață, mai precizează ANM.

ADVERTISEMENT