News

ANM, un nou cod galben de furtuni. Zonele afectate de vijelii, averse torențiale și grindină

Meteorologii ANM au emis o nouă alertă cod galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuată. 15 județe vor fi afectate de furtuni puternice.
27.09.2022 | 11:41
ANM un nou cod galben de furtuni Zonele afectate de vijelii averse torentiale si grindina
Alertă cod galben de la ANM. 15 județe vor fi afectate de furtuni puternice. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Finalul lunii septembrie vine cu vreme instabilă în mai multe regiuni din țară. Specialiștii au emis noi alerte de fenomene severe specifice sezonului cald care a trecut.

Alertă cod galben de la ANM. 15 județe vor fi afectate de furtuni puternice

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă alertă cod galben. Se anunţă instabilitate atmosferică accentuată pentru 15 judeţe. Avertizarea este valabilă până miercuri la ora 6.00.

ADVERTISEMENT

Potrivit site-ului de specialitate, în Banat, Oltenia, sudul Crişanei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, vestul Munteniei şi la munte vor fi averse, pe alocuri însoţite, îndeosebi în sud-vestul teritoriului, de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

În aceste regiuni, în intervale scurte de timp, precum şi prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l / mp și izolat 40…50 l/mp.

ADVERTISEMENT

Această alertă vizează judeţele Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Teleorman şi Olt.

Meteorologii spun că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului.

”În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată”, mai anunță ANM.

ADVERTISEMENT
Cod galben - furtuni Administrația Națională de Meteorologie. Sursa foto: meteoromania.ro
Cod galben – furtuni Administrația Națională de Meteorologie. Sursa foto: meteoromania.ro

Cum va fi vremea în Capitală. Vreme caldă, dar instabilă

Conform prognozei speciale a ANM pentru Capitală, marți, cerul va avea înnorări, iar probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului va fi mai ridicată seara și la începutul nopții.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 11…13 grade.

ADVERTISEMENT

La nivel național, ploile vor fi destul de dese și în următoarea perioadă. Administratia Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, luni, cum va fi vremea în următoarele 2 săptămâni.

Va ploua atât la finalul lunii septembrie, cât și în primele zile din octombrie. Iată, AICI, prognoza pentru perioada 26 septembrie – 9 octombrie 2022 emisă de meteorologi.

ADVERTISEMENT