Anna Kournikova, una dintre cele mai frumoase jucătoare de tenis din anii 2000, a apărut pentru prima oară în public în ultimii doi ani. Soția cunoscutului artist Enrique Iglesias și-a șocat fanii, fiind surprinsă în scaun cu rotile în Bal Harbour, Miami, Florida.
Anna Kournikova a avut o carieră strălucită în tenis, fiind fostă lideră mondială la dublu, cu două titluri de Grand Slam în palmares, ambele cucerite la Melbourne. Fosta ocupantă a locului 8 WTA la simplu s-a retras din activitate în anul 2003, iar în ultimii doi ani a dispărut din spațiul public.
Jurnaliștii de la The Sun au publicat imagini incredibile cu fosta jucătoare de tenis și actuala soție a lui Enrique Iglesias, care a fost surprinsă în Miami la cumpărături, fiind într-un scaun cu rotile.
Din imaginile publicate de site-ul internațional, cea care era la vremea sa una dintre cele mai frumoase jucătoare de tenis din lume, ea purta un bocanc ortopedic, ceea ce sugerează că a avut probleme medicale recente la picior.
Kournikova era acompaniată de cele două fiice, Lucy (7 ani) și Maria (4 ani), dar și de câteva prietene. Acestea discutau și zâmbeau în parcarea centrului comercial din Bal Harbour, Miami, Florida. Ea avea de asemenea un bandaj roz pe unul dintre degetele de la o mână.
Anna Kournikova a strâns peste 3,5 milioane de dolari din tenis. Ea a câștigat nu mai puțin de 16 titluri în cariera sa la dublu și a scris istorie alături de Martina Hingis în 1999, când a urcat pe primul loc în clasamentul mondial, după triumful de la Australian Open.
În 2002, cu un an înainte de retragerea din activitate, aceasta a câștigat din nou titlul la dublu la Melbourne. Pe langă cele două finale câștigate, Anna Kournikova a mai jucat finala la Roland Garros în 1999, două semifinale la Wimbledon (2000 și 2002), dar și sferturi la US Open (1996 și 2002).
În același timp, Kournikova și-a mai trecut în palmares și Turneul Campioanelor la dublu, în 1999 și 2000. La simplu, cele mai importante rezultate la turneele de Grand Slam au fost următoarele: