Life

Anna Lesko, rețetă de cozonac specială pentru Crăciun. Cum pregătește artista desertul cu nucă și vișine

Anna Lesko, procedeu inedit pentru cozonac cu nucă și vișine. Care este secretul cântăreței pentru acest desert de Crăciun.
21.12.2022 | 22:40
Anna Lesko reteta de cozonac speciala pentru Craciun Cum pregateste artista desertul cu nuca si visine
Anna Lesko, procedeu inedit pentru cozonac cu nucă și cireșe. Care este secretul cântăreței. Sursa foto: Instagram. Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Frumoasa blondină le-a arătat internauților săi care este rețeta de cozonac specială pentru Crăciun. Cum pregătește fosta moderatoare de la Vorbește lumea desertul cu nucă și vișine și care este taina pe care o ascunde preparatul culinar.

Anna Lesko, procedeu inedit pentru cozonac cu nucă și vișine. Care este secretul cântăreței

Anna Lesko a primit numeroase aprecieri pentru rețeta de cozonac cu nucă și vișine pe care o pregătește în fiecare an de Crăciun. Vedeta este o gospodină desăvârșită și gătește foarte des acasă pentru fiul său, Adam.

ADVERTISEMENT

Secretul care stă la baza desertului special de sărbători este umplutura care este din belșug. Cântăreața preferă să folosească mai puțină cocă și mai multă compoziție, lucru apreciat de cei care o urmăresc pe social media.

Ingrediente necesare pentru aluat:

  • 1 kg făină
  • 500 ml de lapte cald
  • 400 grame de zahăr
  • 100 grame de unt
  • 25 grame de drojdie proaspătă
  • 7 gălbenușuri
  • coajă de portocală și de lămâie
  • esență de vanilie
ADVERTISEMENT

Ingrediente pentru compoziția cozonacului: 

  • 500 grame de nuci zdrobite cu aproximativ 400 de grame de zahăr
  • 50 grame de cacao
  • cireșe sau vișine în suc propiu
  • gem de prune
  • stafide
  • 7 ouă de la care se folosesc albușurile. Se bat cu circa 400 de grame de zahăr

Alte ingrediente pentru cozonacul gătit de Anna Lesko: 

  • 2 gălbenușuri
  • jumătate de linguriță de scorțișoară
  • 1 lingură rasă de miere
  • nucă.

Mod de preparare rețetă de cozonac cu nucă și vișine. Cum îl face Anna Leko:

  1. Făina cernută se pune într-un vas încăpător și se adaugă peste drojdia și zahărul
  2. Se toarnă laptele călduț, se amestecă și se lasă la dospit pentru circa 15 minute
  3. Gălbenușurile se bat împreună cu zahărul și se adaugă peste aluatul de mai sus
  4. Se pune zahărul vanilat, dar și cojile de portocală și lămâie
  5. Se adaugă untul și încă puțin lapte și se amestecă bine totul. Se lasă la dospit
  6. Între timp se trece la compoziția pentru cozonac. Se amestecă nuca, stafidele, gemul, vișinele și puțin zahăr. Se adaugă cacao
  7. Albușurile se bat cu zahăr după gust și se adaugă spuma în compoziția de mai devreme
  8. Aluatul obținut se taie în bucăți și se întinde fiecare parte, care ulterior va fi umplută cu compoziție
  9. Se împletește cozonacul și se lasă la dospit înainte de a fi băgat la cuptor
  10. Se bate un gălbenuș cu puțină miere și scorțișoară. Se ung cozonacii cu această compoziție. Se țin la cuptor până când se rumenesc deasupra. Poftă bună!
ADVERTISEMENT