ANPC continuă verificările de amploare, începute de când Cristian Popescu Piedone a preluat șefia instituției. În perioada 14-16 martie 2025, ANPC a făcut o serie de controale ample în județele Iași, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea și Buzău. În urma verificărilor, inspectorii au aplicat amenzi în valoare de peste 320.000 de lei și au dispus închiderea a 16 operatori economici din cauza neregulilor grave descoperite.
În total, comisarii ANPC au verificat 46 de unități economice, iar abaterile constatate au dus la aplicarea a 33 de amenzi, însumând 323.000 de lei, dar și a trei avertismente. Pe lângă sancțiuni, alte 30 de firme au fost somate să ofere clarificări suplimentare cu privire la activitatea lor și la măsurile de igienă implementate. Pentru cele mai grave situații, inspectorii au decis oprirea temporară a activității în 16 locații.
În timpul controalelor au fost găsite mai multe nereguli inacceptabile. În mai multe unități, inspectorii au găsit gândaci – atât vii, cât și morți – în zonele de producție și depozitare. De asemenea, au fost descoperite încăperi murdare, pereți acoperiți cu funingine, infiltrații de apă și lipsa unor minime măsuri de întreținere.
Pe lângă problemele de igienă, comisarii au descoperit și nereguli legate de produsele comercializate. Unele unități aveau materii prime fără documente de identificare, iar altele vindeau alimente expirate.
„În cadrul acțiunilor de control, au fost verificați 46 de operatori economici, iar pentru abaterile constatate, au fost aplicate sancțiuni financiare și măsuri corective. Astfel, au fost aplicate 33 de amenzi în valoare totală de 323.000 lei, 3 avertismente și 30 de invitații pentru clarificări suplimentare.
De asemenea, au fost dispuse măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor la un număr de 16 operatori economici”, au transmis oficialii ANPC.
În tot acest timp, Cristian Popescu Piedone nu a stat degeaba. În perioada 14-15 martie, fostul primar a controlat mai multe magazine de bijuterii din Iași, Suceava, Piatra Neamț și Bacău, locații unde a descoperit nereguli grave. Mai multe bijuterii prezentate ca fiind din aur conțineau fier și erau doar suflate cu aur. Pentru a testa autenticitatea produselor, politicianul a folosit un magnet, iar în unele cazuri chiar a tăiat bijuterii pentru a demonstra că erau realizate din sârmă de fier.
În total, au fost verificate 11 magazine, iar sancțiunile au fost foarte severe. S-au dat amenzi în valoare de 35.000 lei, s-au confiscat cantități semnificative de aur și bijuterii cu diamante în valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei. Printre operatorii sancționați se numără SC Levi Impex SRL, SC Euro Invest Cash SRL și SC Bijoux Charm SRL, unde s-au găsit brățări și inele vândute ilegal.
Printre neregulile identificate se regăsesc lipsa marcajelor corespunzătoare, vânzarea de bijuterii cu metal comun la prețul aurului și comercializarea de diamante fără specificații clare.