News

ANPC, val de amenzi pe litoral înainte de vacanța de Sfânta Maria. Ce nereguli au descoperit comisarii

Comisarii ANPC au aplicat mai multe amenzi pe litoral chiar înainte de vacanța de Sfânta Maria. Ce nereguli au fost descoperite?
09.08.2025 | 23:54
ANPC val de amenzi pe litoral inainte de vacanta de Sfanta Maria Ce nereguli au descoperit comisarii
Ce amenzi au aplicat comisarii ANPC pe litoral. Sursă foto: Tripadvisor / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

În perioada 4-8 august, comisarii de la ANPC au efectuat mai multe controale pe litoral și au aplicat și amenzi. Conform celor mai recente informații, mai multe nereguli au fost descoperite.

Ce amenzi au aplicat comisarii ANPC pe litoral

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat în total amenzi de peste 620.000 de lei în urma controalelor făcute în cadrul Comandamentului Litoral.

ADVERTISEMENT

După cum spuneam anterior, controalele au fost făcute în perioada 4-8 august. Și se pare că au fost descoperite mai multe nereguli în diferite domenii de activitate.

Pe scurt, este vorba despre întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor de agrement, dar și a piscinelor. În același timp, cei de la ANPC au mai remarcat și comercializarea produselor potenţial periculoase. În același timp, au mai fost remarcate și probleme de igienă în camerele destinate turiştilor.

ADVERTISEMENT

Ce nereguli au fost descoperite

Comisarii de la ANPC ajunși pe litoral nu au dat doar amenzi, ci și 38 de avertismente. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de peste 68.000 de lei.

ADVERTISEMENT

În același timp, conform informațiilor transmise, au mai fost oprite temporar de la comercializare și alte produse în valoare de peste 14.000 de lei. Iar în unele cazuri au fost luate măsuri mai drastice.

ADVERTISEMENT

Mai exact, având în vedere neregulile descoperite, comisarii ANPC au hotărât oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 21 de operatori economici.

Grupuri sanitare cu depuneri de rugină pe litoral, dar și lipsă de informare în rândul clienților

Într-un comunicat transmis, ANPC precizează că multe dintre amenzi au fost date pe litoral pentru întreținerea necorespunzătoare a mai multor spații de agrement.

ADVERTISEMENT

De asemenea, în unele locații nu existau panouri de informare și nici truse de prim ajutor. Și multe dintre piscine nu erau bine întreținute, iar în grupurile sanitare au fost descoperite depuneri de rugină.

Și în hotelurile de pe litoral au fost descoperite nereguli de asemenea. Totodată, au mai fost descoperite și produse alimentare aflate la vânzare care erau expirate ori depozitate în condiții necorespunzătoare.

„Principalele abateri constatate au fost întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor de agrement (conductoare electrice neizolate, absenţa documentelor aferente echipamentelor utilizate, lipsa panourilor de informare, lipsa truselor de prim ajutor, echipamente de agrement cu elemente de siguranţă insuficiente, absenţa evidenţelor de igienizare), întreţinerea necorespunzătoare a piscinelor (absenţa informaţiilor privind temperatura, pH-ul, adâncimea), precum şi zone/şezlonguri neigienizate, grupurile sanitare aferente piscinelor cu depuneri de rugină, prestarea serviciilor în spaţii neautorizate, comercializarea produselor potenţial periculoase, notificate prin sistemul de alertă rapidă Safety Gate, lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare utilizate, confort şi siguranţă necorespunzătoare în camerele destinate turiştilor (huse protecţie saltele/lenjerii/saltele neigienizate), lipsa informării în mod corect, complet şi precis a consumatorilor privind serviciile de cazare şi facilităţile oferite, comercializarea unor produse alimentare cu termen de valabilitate depăşit, condiţii necorespunzătoare de depozitare şi păstrare a materiilor prime, materii prime fără elemente de identificare şi caracterizare, cu starea termică modificată, utilizarea agregatelor frigorifice neconforme, neigienizate, cu depuneri grosiere de gheaţă, absenţa graficelor de monitorizare a uleiului, comercializarea unor suveniruri fără date de identificare şi caracterizare, deficienţe de informare privind produsele textile şi încălţămintea”, transmite ANPC.