News

Veste bună pentru români! Furnizorul de energie electrică și gaze poate fi schimbat în 24 de ore. Precizările ANRE

ANRE le-a dat românilor o veste foarte bună. Aceștia își pot schimba furnizorul de energie electrică și gaze într-un timp extrem de scurt. Este vorba despre 24 de ore
26.01.2022 | 20:43
Veste buna pentru romani Furnizorul de energie electrica si gaze poate fi schimbat in 24 de ore Precizarile ANRE
ADVERTISEMENT

Românii își pot schimba furnizorul de energie electrică și gaze într-un timp foarte scurt. Noua platformă pe care ANRE intenționează să o implementeze le va permite consumatorilor casnici să facă această schimbare în doar 24 de ore.

ANRE, veste bună pentru români! Schimbarea furnizorului de energie electrică și gaze, în 24 de ore

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie urmează să implementeze o platformă online care să reducă birocrația și să le permită românilor să își schimbe furnizorul de energie în doar 24 de ore.

ADVERTISEMENT

Regulamentul care prevede punerea în funcțiune a acestei platforme a fost aprobat în ședința Comitetului de reglementare, desfășurată miercuri, 26 ianuarie.

A fost luată în considerare Directiva (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE.

ADVERTISEMENT

“Schimbarea furnizorului sau a participantului la piață implicat în agregare se realizează în cel mai scurt timp posibil.

Statele membre se asigură că un client care dorește să schimbe furnizorii sau participanții la piață implicați în agregare, cu respectarea condițiilor contractuale, are dreptul la o astfel de schimbare în termen de cel mult trei săptămâni de la data solicitării.

ADVERTISEMENT

Nu mai târziu de 2026, procesul tehnic de schimbare a furnizorului nu trebuie să dureze mai mult de 24 ore și trebuie să fie posibil în orice zi lucrătoare”, prevede articolul 12, alineatul 1.

De asemenea, conform alineatului 4 al aceluiași articol, statele membre ale Uniunii Europene trebuie să se asigure că toți clienții au dreptul să schimbe furnizorul de energie și gaze, acest proces desfășurându-se într-un mod care să nu fie discriminatoriu la nivel de costuri, efort și timp.

ADVERTISEMENT

Actul normativ se va aplica din 28 august 2022

ANRE a transmis faptul că ordinul de aprobare a Regulamentului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, intră în vigoare la data publicării şi se aplică de la data de 28 august 2022.

“Actul normativ asigură cadrul de implementare a platformei online care să optimizeze procesele operaţionale din piaţa de energie în scopul reducerii birocraţiei pentru cetăţeni şi mediul de afaceri, generate de solicitările de schimbare a furnizorului prin gestionarea fluxului de informaţii în mod complet automatizat pentru a onora solicitările, respectând termenele legale şi utilizând eficient resursele financiare şi umane a tuturor entităţilor implicate”, au mai precizat reprezentanții ANRE.

Încă din 1 iulie 2020, ANRE a început implementarea proiectului “Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Prin intermediul acestui proiect se vor putea îndeplini noile cerinţe europene cu privire la procesul de schimbare a furnizorului într-un timp cât mai scurt.

Proiectul urmează să fie finalizat la data de 30 iunie 2022.

ADVERTISEMENT