Ante Rebic, moment inedit la meciul Chelsea – Eintracht Frankfurt! S-a bucurat înainte la golul nemților. VIDEO

Ionut Neamţu    Traian Terzian   
in Europa League
10/05/2019, 08:46
Ante Rebic, moment inedit la meciul Chelsea – Eintracht Frankfurt! S-a bucurat înainte la golul nemților. VIDEO GALERIE FOTO
Ante Rebic a oferit un moment inedit la meciul Chelsea - Eintracht Frankfurt

Atacantul croat Ante Rebic a oferit un moment inedit la meciul Chelsea – Eintracht Frankfurt, din manșa secundă a semifinalelor Europa League. Nemții au fost la un pas să ofere marea surpriză și să se califice în finala care se va disputa la 29 mai pe Stadionul Olimpic din Baku, dar s-au înclinat la loviturile de departajare în întâlnirea arbitrată de românul Ovidiu Hațegan.

Ante Rebic, moment inedit la meciul Chelsea – Eintracht Frankfurt

După 1-1 în manșa tur disputată în Germania, londonezii porneau cu prima șansă și chiar au reușit să deschidă scorul în prima repriză prin Ruben Loftus-Cheek. Însă, în startul reprizei secunde a întâlnirii Chelsea – Eintracht Frankfurt nemții au reușit egalarea, iar atacantul Ante Rebic a oferit un moment inedit care a fost surprins de camerele care transmiteau în direct jocul.

Eintracht Frankfurt a restabilit egalitatea după o fază superbă în care Makoto Hasebe a aruncat o minge în adâncime spre Luka Jovic, acesta a întors-o cu pipetul spre Mijat Gacinovici, care din prima i-a retrimis-o pe culoar lui Jovic, care l-a învins fără probleme pe portarul Kepa Arrizabalaga. Aflat în partea stângă a atacului nemților, Ante Rebic a început bucuria golului încă din momentul în care a văzut că Jovic a scăpat singur spre poartă, deși sârbul încă nu atinsese mingea.

Ante Rebic se bucură înainte ca Luka Jovic să reușească golul egalizator în meciul Chelsea - Eintracht Frankfurt
Ante Rebic se bucură înainte ca Luka Jovic să reușească golul egalizator în meciul Chelsea – Eintracht Frankfurt

Luka Jovic e golgheterul lui Eintracht în acest sezon

Încrederea pe care Ante Rebic a avut-o în faptul că Luka Jovic nu va rata dintr-o poziție atît de favorabilă arată forma extraordinară pe care o traversează atacantul lui Eintracht Frankfurt. Internaționalul sârb de 21 de ani are cifre de senzație în acest sezon, el reușind 10 goluri în cele 14 meciuri jucate în Europa League și alte 17 în 30 de partide în care a evoluat în Bundesliga, fiind golgheterul formației din Frankfurt și al treilea din campionatul Germaniei,

Eintracht Frankfurt a fost eliminată de Chelsea Londra la lovituri de departajare în semifinalele Europa League, dar nemții părăsesc cu capul sus competiția suferind o singură înfrângere în cele 14 partide jucate în această campanie. În finala de la Baku, trupa lui Maurizio Sarri va întâlni rivala Arsenal Londra. Este pentru prima dată în istorie când echipele engleze au acaparat finalele celor două competiții europene, Champions League și Europa League.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles